TENDINȚE ÎN EVOLUŢIA PIEŢEI MUNCII

TENDINȚE ÎN EVOLUŢIA PIEŢEI MUNCII

Tendinţe în evoluţia pieţei muncii. Mobilitate ocupaţională

Când vă alegeţi viitoarea profesie, este bine să ţineţi seama de nevoia de forţă de muncă, respectiv, de ofertele existente pe piaţa muncii. De asemenea, trebuie să ştiţi ce profesii se cer pe piaţa muncii, cum sunt plătiţi, ce alte beneficii au cei care deja prestează profesia la care vă gândiţi.

Este recomandat să aveţi în vedere specificul economic al localităţii de domiciliu, ce activităţi economice sunt pe cale de dispariţie, ce se lucrează în prezent şi ce se preconizează pentru viitor. Unii dintre voi locuiesc în zone cu un potenţial economic mai mare (figura 1) şi cu diversitate de ocupaţii, iar alţii în zone monoprofesionale. Există zone defavorizate (figura 2), localităţi sau grupuri de localităţi puternic afectate de restructurare şi şomaj, unde au fost alocate fonduri pentru implementare de noi tehnologii, dezvoltare resurselor umane, programe de dezvoltare economico»sociale şi combatere activă a şomajului.

Timp îndelungat, oamenii au fost pregătiţi pentru profesii tip, pentru situaţii stabile, au fost obişnuiţi să practice o viaţă întreagă aceeaşi meserie. In prezent se modifică însăşi noţiunea de pregătire profesională, iar ritmul progresului tehnic fiind atât de accelerat este necesară din partea tuturor mai multă mobilitate ocupaţională.

Cererea forţei de muncă evoluează către o mobilitate profesională ridicată. Capacitatea de a exersa în condiţii performante o gamă largă de meserii sau profesii este generată de modificarea cererii de produse şi servicii, şi a tehnologiilor şi tehnicilor de fabricaţie. Cererea este influenţată de următorii factori: cererea de consum, productivitatea muncii, investiţii, salarii, resurse umane, evoluţia preţurilor, puterea de cumpărare a monedei, progresul tehnic şi tehnologic.

Este necesară atingerea următoarelor obiective:

•  creşterea calităţii forţei de muncă şi perfecţionarea profesională continuă (figura 3);

•  dezvoltarea spiritului antreprenorial;

•  reducerea discrepanţelor regionale de ocupare;

•  iniţierea de afaceri.

în condiţiile globalizării, piaţa muncii din România trebuie să răspundă nevoii companiilor de a se adapta permanent cerinţelor de creştere a competitivităţii. Din acest punct de vedere, este necesară colaborarea constantă cu mediul de afaceri, reprezentanţii lucrătorilor şi ai asociaţiilor profesionale pentru reglementarea eficientă a relaţiilor de muncă.

Flexibilizarea pieţei forţei de muncă se poate real::, prin următoarele măsuri:

•   instituirea unei relaţii de muncă flexibile pentru reducere barierelor la angajare (relaxarea restricţiilor privind contract, individual de muncă, promovarea unor noi forme de angajare prin contracte de muncă, atât cele cu timp parţial cât şi cele referitoare la munca la domiciliu);

•   orientarea forţei de muncă către desfăşurarea de activităţi economice în mod independent, ca persoane fizice sau oi asociaţii familiale;

•   formarea şi obţinerea calificării lor manageriale care să faci din antreprenoriat o opţiune de carieră;

•   conştientizarea angajatorilor şi a angajaţilor cu privire la necesitatea formării profesionale continue.

Schimbarea locului de muncă nu mai este o excepţie, a devenit o regulă. în condiţiile economiei de piaţă, a economie moderne, unele profesii vechi dispar, altele îşi modifică conţinutul sau se diversifică, iar altele noi îşi fac apariţia pe piaţa muncii. Orientarea către o singură profesiune este depăşită şi ineficientă.

într-o asemenea perspectivă, soluţia care se impune este orientarea elevilor spre domenii profesionale noi, atractive, de perspectivă. Această soluţie corespunde varietăţii de aptitudini pe care o pot dovedi elevii, varietăţii aspiraţiilor lor, dar şi mobilităţii profesiunilor şi schimbărilor survenite pe piaţa muncii. în acelaşi timp se pot realiza reorientări şi recalificări relativ uşor în cadrul unui sector de activitate mai larg. Pretutindeni în lumea contemporană se preconizează calificări cu profiluri largi, combătându-se specializările înguste.

Cum va evolua piaţa muncii în perspectivă? (figura 4)

Industria reprezintă un domeniu important al economiei, dar caracterizat prin deficit de specialişti în domeniul industriei prelucrătoare. Domeniile industriale care atrag investiţii sunt: industria alimentară, industria chimică, construcţii de maşini şi echipamente, electronică, automatizări, tehnologii neconvenţionale.

Construcţiile reprezintă un domeniu în creştere, caracterizat prin insuficienţa forţei de muncă şi nivel scăzut de calificare al lucrătorilor.

Sectorul serviciilor este deasemenea în creştere cu accent pe: turism şi agroturism, alimentaţie publică, tranzacţii imobiliare - închirieri, transport, depozitare, telecomunicaţii.

Agricultura este ramura de activitate caracterizată de un dezechilibru accentut pe piaţa forţei de muncă (cererea este mult mai mică decât oferta). Aplicarea agriculturii ecologice, reconstrucţia zonelor degradate şi protej area patrimoniului natural reclamă extinderea calificărilor specializate acestor domenii.

Dezvoltarea domeniului serviciilor

Evoluţia economiei moderne înscrie ca orientări fundamentale - dezvoltarea şi diversificarea serviciilor. Acestea sunt constituite într-un sector distinct al economiei şi sunt caracterizate printr-un dinamism înalt punându-şi amprenta asupra activităţii desfăşurate în celelalte compartimente, asupra modului de valorificare a resurselor umane şi natural - materiale, având o contribuţie majoră la progresul economic şi social.

Serviciile sunt activităţi umane desfăşurate pentru economie şi oameni, în scopul satisfacerii nevoilor sociale.

O caracteristică a industriei serviciilor este faptul că lumea din aceste ramuri nu poate fi mecanizată creându-se mai multe locuri de muncă decât în orice altă ramură industrială. Locurile de muncă din domeniul serviciilor nu necesită forţă fizică şi multe dintre aceste locuri de muncă sunt ocupate de femei.

Sfera serviciilor se axează în mod deosebit pe satisface­rea nevoilor a două mari segmente ale societăţii - producţia şi populaţia.

Serviciile destinate producţiei ajută la desfăşurarea proceselor de bază. în această categorie intră:

•   serviciile de cercetare - proiectare (realizarea proiecţiilor de produse sau de reorganizare a întreprinderilor);

•   serviciile de contabilitate;

•   serviciile juridice (oferă consultaţii juridice managerilor);

•    serviciile de transport (transportul de la furnizori la întreprindere şi de aici la clienţi - figura 5);

•   serviciile de întreţinere şi reparare (figura 6) a utilajelor şi instalaţiilor;

•   serviciile de selecţie şi pregătire a forţei de muncă.

Relaţiile publice reprezintă un serviciu care s-a dezvoltat foarte mult în ultimul timp şi care are un impact puternic asupra relaţiilor întreprinderii. Prin relaţii publice se îmbunătăţeşte imaginea instituţiei, se creează un climat de apreciere şi simpatie. Ele reprezintă totalitatea contactelor unei întreprinderi cu publicul şi au ca scop să câştige şi să păstreze încrederea opiniei publice.

O categorie aparte în cadrul sferei serviciilor pentru întreprinderi o reprezintă „noile servicii". Elementul comun prin care se identifică „noile servicii" este apartenenţa lor directă la tehnologiile actuale de informare şi de comunicaţii şi cuprinde trei componente:

•    serviciile informatice („computer services") se referă la prelucrarea datelor, dezvoltarea de programe, întreţinerea calculatoarelor, servicii de consultanţă (figura 7) şi inginerie informatică, securitatea informaţiilor şi asigurarea condiţiilor exterioare de funcţionare a computerelor;

•   serviciile de informare electronică („information services" au rolul de a colecta informaţiile, de a elabora un program de servire a utilizatorilor şi de a asigura livrarea lor spre utilizator prin intermediul unei reţele, sub forma unor date bibliografice sau date codificate;

•    serviciile de telecomunicaţii noi cuprind comunicaţiile mobile (radiofonia şi telefonia celulară), accesul la reţele cu debit mare pentru transmiterea de date numerice, texte, imagini, mesageria electronică, videotextul, telexul, rezervarea automată şi serviciile desemnate prin prefixul tele (telebanking. teleshoping, teleconferinţe etc.)

Serviciile destinate populaţiei se regăsesc în principi în sfera consumului, evoluţia lor fiind în strânsă legătură cu dinamica trebuinţelor, a veniturilor şi a' comportamentulu de consum. Serviciile prestate populaţiei se împart în două categorii.

1.  Servicii finanţate de la bugetul de stat

învăţământul (figura 8) are rolul de a forma cadrele calificate necesare ramurilor economiei, de a realiza educarea permanentă a oamenilor, de a stimula şi facilita procesul de instruire generală, contribuind astfel la dezvoltarea societăţii la creşterea economică. De asemenea, învăţământul are sarcina valorificării superioare a resurselor umane, a dezvoltării capacităţii intelectuale şi fizice a indivizilor.

Ocrotirea sănătăţii prin care se asigură sănătatea populaţiei, menţinerea şi refacerea capacităţii forţei de muncă, deci ridicarea calităţii vieţii. Aici mai sunt implicate activităţile din domeniul asistenţei sociale (creşe, cămin, grădiniţe etc.) şi serviciile cu caracter sportiv şi de cultură fizică.

Cultura şi arta sunt activităţi utile, destinate satisfacerii nevoilor de cunoaştere, informare şi instruire, de educare a gustului pentru frumos (figura 9), contribuind astfel la formarea şi dezvoltarea personalităţii umane şi, implicit, la ridicarea calităţii vieţii.

Serviciile enumerate sunt asigurate şi în regim privat (cu fonduri care nu provin de la buget). Astfel se asigură învăţământ particular de toate gradele; există teatre şi alte instituţii de cultură finanţate din surse extrabugetare.

2. Servicii comerciale prestate populaţiei reprezintă

acea categorie de prestaţii furnizate populaţiei contra cost.

în sistemul relaţiilor de piaţă, prin intermediul unor acte de

vânzare - cumpărare.

•  transporturile (figura 10);

•  telecomunicaţiile;

•  repararea şi întreţinerea bunurilor şi locuinţelor;

•  spălătoriile şi curăţătoriile;

•  turismul şi alimentaţia publică;

•  activităţile recreative,- culturale, sportive;

•  servicii financiare;

•  servicii juridice;

•  servicii de radio şi televiziune.

Turismul şi alimentaţia publică constituie un domeniu reprezentativ al serviciilor. Turismul se prezintă ca un fenomen socio-economic complex care se intercondiţionează cu alte sectoare ale economiei naţionale. Este vorba atât de activitatea unităţilor angajate direct în servirea turiştilor (societăţi comerciale de transporturi, de alimentaţie publică, hoteliere, agenţii de voiaj), cât şi cea a unităţilor indirect implicate (societăţile comerciale în domeniul construcţiilor, agriculturii, industriei prelucrătoare, prestărilor de servicii).

Prin natura sa, serviciul turistic trebuie să asigure condiţiile necesare pentru refacerea capacităţii de muncă, simultan cu petrecerea plăcută şi instructivă a timpului liber. In perioada contemporană, se manifestă un proces continuu de îmbogăţire a conţinutului prestaţiei turistice cu noi tipuri de activităţi.

Odată cu apariţia noilor forme de turism, aşa cum ar fi turismul sportiv, turismul muzeistic, turismul rural, se impune organizarea acestuia sub noi forme, deoarece un turism bine organizat poate aduce beneficii substanţiale.

în ultimii ani în România, turismul rural a cunoscut o dezvoltare substanţială determinată de două elemente esenţiale: satul (figura 11) şi natura.

Satul înseamnă civilizaţie tradiţională cu obiceiuri cunoscute de generaţii întregi, cu sărbători strămoşeşti, cu arhitectură specifică (figura 12); înseamnă atragerea oaspetelui prin ineditul spectacolului, în care vechiul se îmbină cu noul sau, altfel spus, tradiţionalul şi modernul stau la aceeaşi „masă". Se poate vorbi de turism rural în toată România, dar câteva sunt zonele care se detaşează faţă de celelalte prin oferta lor foarte generoasă cum ar fi: Bran, Bucovina, Maramureş.

Puneţi în evidenţă frumuseţile zonei în care locuiţi jprin realizarea unor pliante. Organizaţi o expoziţie cu lucrările! executate. Promovaţi turismul local prin spoturi publicitare.

Dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii

Dezvoltarea economică a României este direct proporţională cu nivelul de pregătire profesională al salariaţilor din întreprinderi. întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) asigură cele mai multe locuri de muncă la nivel naţional. Procentul de creştere al numărului de salariaţi în ultimii ani este de peste 20 în cadrul IMM-urilor faţă de o creştere totală de peste 25%.

Activitatea pe cont propriu (figura 13) înregistrează tendinţă crescătoare, astfel numărul lucrătorilor pe cont propriu şi al lucrătorilor familiali neremuneraţi a crescut.

Elementele de apreciere a eficienţei salariaţilor în majoritatea întreprinderilor sunt:

•  experienţa în domeniu;

•  cunoştinţele şi abilităţile deţinute;

•  competenţa în domeniul de activitate;

•  conştiinciozitatea;

•  capacitatea de efort;

•  şcoala absolvită;

•  limbi străine cunoscute;

•  spiritul de responsabilitate;

•  comportament respectuos;

•  gradul de implicare în activitatea firmei;

•  inteligenţa;

•  C.V.-ul, recomandări.

întreprinderile sunt preocupate de indicarea nivelului de pregătire a personalului respectiv, desfăşurarea activităţii de training. Dezvoltarea sectorului I.M.M se bazează în primul rând pe inovare şi informatizare. Cele mai multe IMM-uri sunt preocupate de: realizarea de noi produse, noi tehnologii, noi abordări manageriale şi de marketing, înnoirea sistemului informatic.

Structura componentelor IT utilizate în IMM-uri arată că cel mai mult se folosesc: e-mailul, Internet-ul, vânzările şi cumpărările on-line şi site-ul propriu.

Oportunităţile cele mai importante care asigură dezvoltarea IMM-urilor sunt prezentate schematic în figura 14.

Integrarea în UE are efecte pozitive asupra dezvoltării IMM-urilor prin: acces mai bun pe pieţele externe a produselor româneşti, legislaţie şi regulamente îmbunătăţite, accesul mai bun la tehnologii, cooperarea mai bună pentru inovare, furnizori mai ieftini sau mai eficienţi, proceduri de achiziţii publice mai corecte.

în vederea creşterii funcţionalităţii şi eficacităţii, întreprinderile mici şi mijlocii desfăşoară activităţi de planificare şi previzionare, ceea ce presupune întocmirea de planuri şi politici anuale (figura 15) precum şi strategii de dezvoltare pe 3-5 ani. IMM-urile au avantajul competitiv în raport cu concurenţa prin:

•  calitatea produselor şi serviciilor;

•  raportul preţ - calitate;

•  preţul scăzut al produselor şi serviciilor oferite;

•  reputaţia firmei;

•  pregătirea profesională a angajaţilor;

•  serviciile post-vânzare oferite clienţilor;

•  canalele de distribuţie utilizate;

•  capacitatea de inovare;

•  relaţiile cu mediul de afaceri.

în vederea dezvoltării, cele mai importante activităţi abordate de IMM-uri sunt redate în figura 16.

Avantajele şi dezavantajele IMM-urilor în comparaţie cu alţi agenţi economici sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Avantajele IMM-urile comprativ cu alţi agenţi economici	Dezavantajele IMM-urile faţă de ceilalţi agenţi economici
-   mobilitate şi rapiditate în schimbarea obiectului de activitate şi a produselor; -   capacitate mare de adaptare la noile cerinţe ale pieţei; -   flexibilitate în abordarea noilor tehnologii; -   deschidere pentru dezvoltarea accelerată a pieţei serviciilor	-   lipsa informaţiei asupra problemelor care influenţează decisiv activitatea lor; -   volumul mic al resurselor şi rezervele reduse de care dispun; -   nivelul tehnic mai scăzut; -   accesul greoi la tehnicile şi tehnologiile care asigură protecţia mediului; -   stabilitate şi durată redusă de funcţionare

Pentru preîntâmpinarea acestor dezavantaje, IMM-urile trebuie sprijinite prin informarea permanentă, asigurarea unor servicii de consultanţă, finanţare, training, cursuri de instruire şi seminarii.

Soluţiile pentru îmbunătăţirea activităţilor constau în dezvoltarea capacităţilor tehnologice, financiare şi umane de care au nevoie pentru a fi competitivi pe piaţa europeană, accesul la proiecte precum şi însuşirea noilor condiţii de mediu concurenţial.