miercuri, 13 decembrie 2017

Energia in gospodărie 2

ENERGIA IN GOSPODARIE
B) Circuite termice (caldura, apa, aer)
In alegerea modalitatii de incalzire a unei locuinte se au in vedere mai multe aspecte, cum ar fi: tipul spatiului de locuit, dimensiunile acestuia, gradul de izolare termica conferit de materialele de constructie implicate, resursele energetice de care dispune localitatea unde se gaseste locuinta.
Dupa modul de producere a caldurii și amplasarea sursei de caldura, incalzirea locuintelor poate fi locala sau centralizata.
Incălzirea locala se realizeaza:
-  individual la nivel de apartament sau casa, la care agentul termic folosit este energia electrica, gazele sau motorina. Incalzirea poate fi individualizata la nivel de incapere prin intermediul sobelor, șemineelor sau electric (radiatoare electrice, aeroterme);
-  colectiv la nivel de bloc sau de scara de bloc, la care agentul termic este produs intr-o centrala. termica proprie.
Sobele și șemineele (figura 22) produc caldura prin arderea unor combustibili: lemn, carbune, pacura, gaz, iar gazele arse rezultate sunt evacuate prin cosul de fum.
Radiatoarele autonome (figura 23) sunt solutii comode pentru incalzirea locuintelor. Folosesc gaz metan sau GPL (gaz petrolier lichefiat), iar instalarea este simpla: se fixeaza pe un perete exterior in care se practica o strapungere pentru tubul de admisie aer de ardere si evacuare gaze arse.
Generatoarele de aer cald (figura 24) folosesc combustibil lichid (motorina) sau gazos (butan, propan, metan). Principalele elemente constructive sunt: camera de ardere confectionata, din otel special, mantaua exterioara izolata termic si acustic, manta interioara din materiale ceramice, ventilatoare.
Incalzirea centralizată se realizeaza prin circulatia aburului sau apei calde (preparate de instalatiile de incalzire) printr-o retea formata din conducte, armaturi si corpuri de incalzit. Circulatia se face in circuit inchis; prin conducta de tur se distribuie apa fierbinte la radiator/calorifer, iar prin cea de retur se intoarce apa la punctul termic pentru a fi reincalzita. Radiatorul este racordat la partea superioara la conducta de tur, iar la partea inferioara la conducta de retur.
Delimitarea instalatiilor termice furnizor - beneficiar, prin armatura de separare este redata in figura 25.
Radiatoarele sunt corpuri de incalzit confectionate din aluminiu, otel sau fonta. Ele se aleg in functie de necesarul termic, cunoscandu-se puterea termica pe element la cele din aluminiu si fonta sau pe radiator la cele din otel.
Radiatoarele din aluminiu sunt utilizate in instalatiile de incalzire centrala cu apa calda sau aburi, avand temperatura maxima de lucru 120°C. Caracteristicile distinctive ale acestor radiatoare sunt: randament termic ridicat, continut de apa redus (permite raspuns rapid al instalatiei la variatiile temperaturii exterioare), durabilitate mare in timp, greutate si spatiu ocupat reduse, design functional (figura 26).
Radiatoarele din fonta sunt utilizate in instalatia de incalzire cu abur sau cu apa calda in sistem gravitational sau cu circulatie fortata (se folosesc pompe) la temperatura maxima de 115°C. Caracteristici: durata mare de functionare, rezistenta la coroziune, posibilitatea de a se lega mai multi elementi.
Radiatoarele din otel au suprafata de schimb de caldura mare, fapt ce conduce la incalzirea mediului ambiant in scurt timp. Caracteristici: rezistenta la coroziune, la actiunea substantelor chimice, la lovituri si zgarieturi.
Conditii de instalare și intretinere a radiatoarelor
-  radiatoarele trebuie sa fie instalate la urmatoarele distante minime: 12 cm deasupra pardoselei, 3-5 cm fata de peretele pe care se monteaza, 10 cm fata de glaf;
-  peretele din spatele radiatorului trebuie izolat termic;
-  este recomandat sa nu se izoleze total radiatorul din instalatie, prin inchiderea completa a robinetului de reglare.
-  vopsirea radiatorului se face in culoarea standard - alb.
Sistemul de conducte pentru instalatia de incalzire este prezentat in figura 27. Pe traseul conductelor exista diferite armaturi: coturi, fitinguri, teuri, robineti pentru radiatoare, racorduri de presiune.
Un alt circuit termic existent in locuinta il constituie instalatia pentru apa caldă de consum (prepararea si circulatia apei calde de consum).
Instalatia (figura 28) se compune dintr-o retea de conducte prevazute cu armaturi de inchidere si reglaj, destinata sa transporte, sa distribuie apa calda de consum de la aparatele de preparare (schimbatoare de caldura, cazane) pana la consumatori (obiecte sanitare) si sa asigure intoarcerea apei neconsumate pentru a fi reincalzita.
Conductele de distributie sunt dispuse pe trasee orizontale (cele de apa calda deasupra celor de apa rece la distanta de aproximativ 10 cm) si pe trasee verticale (paralele cu cele de apa rece la distanta de minim 3 cm, si cu. cele de canalizare). La baza coloanelor se monteaza robinete de inchidere cu golire. Conductele pentru circulatia apei calde de consum se executa din teava de otel zincat, teava de cupru, pexal.
Vehicularea apei calde se face cu ajutorul pompei.
Instalatii de incalzire
Instalatiile de incalzire contribuie la asigurarea climatului si implicit confortului unei locuinte. Microcentralele, cazanele, preparatoarele de apa calda si generatoarele de aer cald prezinta urmatoarele avantaje: siguranta in functionare, randament mare, functionare silentioasa, intretinere usoara, posibilitatea  instalarii in diverse spatii cu adaptare la ambient, design deosebit.
a) Microcentralele se pot grupa, dupa functiile pe care le indeplinesc, in doua categorii:
-  microcentrale pentru incalzire si preparare instantanee de apa calda de consum;
-  microcentrale destinate numai incalzirii - figura 29 (grupuri termice exclusiv pentru instalatia de incalzire centrala).
Combustibilul folosit este gaz metan sau GPL. Principalele parti constructive ale microcentralei sunt: camera de ardere cu focar din fontă sau otel, arzator, element de aprindere piezoelectric sau electronic, pompa, sonde de temperatura pe circuitul de incalzire si de apa menajera, supapa de siguranta, ventilator in cazul tirajului fortat, vas de expansiune.
Microcentrala poate fi echipata cu termostat de ambianta (figura 30) ce asigura reglarea temperaturii sau cu cronotermostat care permite programarea zilnica a temperaturii, dupa un anume orar.
Restrictii legate de pozitionarea centralei:
-  asigurarea suprafetei vitrata pentru a permite dirijarea suflului unei eventuale explozii, in afara locuintei;
-  sa nu se depaseasca lungimea maxima acceptata pentru cosul de fum (maxim 3m);
-  in băi se monteaza centrale termice cu protectie electrica;
-  sa fie montată pe un perete exterior;
-  datorită pericolului prezentat de gazele arse este obligatorie folosirea centralelor termice cu camera de ardere etansa si tiraj fortat; ventilatorul elimina gazele arse si aduce din exterior aerul necesar intretinerii arderii.
b) Cazanele sunt grupuri termice alcatuite din: corp din fonta sau otel, arzator sau injector in functie de combustibilul folosit, focar, colector pentru gaze arse (situat la partea superioara), manta din tabla emailata. Panoul de comanda si control este echipat cu termostat de reglare si de siguranta, manometru, termometru, lampi semnalizare avarie. Izolatia termica a carcasei este asigurata de o saltea de vata minerală sau de doua randuri de fibra de sticla.
Cazanele sunt realizate in urmatoarele variante:
-  numai pentru incalzire;
-  incalzire si producere de apa calda de consum;
-  incalzire si stocare apa calda (cu boiler).
Cazanul pentru incalzire centrală pe combustibil solid este reprezentat in figura 31. Acest tip de cazan este considerat economic datorită pretului si posibilitătii economisirii combustibilului. Arderea combustibilului are loc in două etape: gazeificarea lemnului urmată de arderea gazului astfel obtinut in camera de ardere secundara captusită cu material ceramic.

Restrictii legate de utilizarea cazanelor
- cazanul se instalează pe o suprafată orizontală care are o inăltime minimă de 20 cm fată de podea;
-   intre cazan si perete trebuie sa existe un spatiu suficient de mare pentru a inlesni montarea si intretinerea; nu se blocheaza usa frontala a cazanului;
-   se recomanda folosirea cosurilor de evacuare a gazelor arse, instalarea unui filtru de apa si a unui circuit anticondens.
c) Preparatoare de apa calda
Boilerul este realizat din tabla groasa emailata la interior si este montat pe un soclu, fiind izolat cu fibra de sticla si folie de aluminiu. La exterior este protejat cu manta din tabla emailata sau poate fi izolat cu poliuretan rigid. Elementul de incălzire este constituit dintr-o serpentina din otel inox sau din otel zincat. Boilerul este echipat cu panou de comanda si semnalizare care include: termostat de reglare si de siguranta, termometru, comutator vara-iarna. Exista modele noi (figura 32) la care suprafata interioara a boilerului este tratata cu substante speciale ce asigura rezistenta in timp si la șocuri termice, igiena apei. Aparatul poate fi prevazut cu pompa de circulatie si anod de magneziu pentru a preveni coroziunea.
Boilerele pot functiona cu agent termic furnizat de un cazan sau cu energie electrica (figura 33).
Incalzitoarele instantanee cu gaz metan furnizeaza apa calda necesara unei familii, asigurand confortul cu cheltuieli minime. La deschiderea robinetului de apa calda, incalzitorul intra automat in regim de functionare, iar la inchiderea robinetului, se oprește. Prin apasarea unui buton, flacara de veghe se aprinde piezoelectric, dupa care este supravegheata de un dispozitiv. Temperatura apei calde este controlata de un termostat; evacuarea gazelor arse este verificata de un dispozitiv montat pe colectorul de fum.
Schimbatoarele de caldura cu placi folosite pentru producerea instantanee de apa calda de consum, sunt formate dintr-un numar de placi, stranse in pachet intre doua placi groase la capat prin intermediul suruburilor. Placile sunt confectionate din otel inox, au suprafata striata si sunt etansate intre ele cu garnituri. Agentul termic primar (apa calda) si agentul termic secundar (intra cu apa rece si iese cu apa calda menajera) circula contracurent prin spatiile dintre placi (figura 34)
Aparatele de incalzire ce functioneaza pe baza de gaz pot fi echipate cu detectoare de gaz (figura 35)
d) Aparatele de climatizare indeplinesc mai multe cerinte: incalzirea, racirea, dezumidificarea aerului din incapere.
■ Retineti
Incalzirea locuintei poate fi locala sau centrala si se realizeaza prin intermediul sobelor, semineelor, radioatoarelor, generatoarelor de aer cald, microcentralalelor si cazanelor. Acestea folosesc combustibili solizi, gazosi sau lichizi.
C) Circuite de gaze
• Instalatii de utilizare a gazelor.
In instalatiile de utilizare a gazelor din cladiri se folosesc presiuni joase la instalatiile exterioare si presiuni intermediare si joase la instalatiile interioare. Fiecare cladire este alimentata printr-un singur bransament.
In figura 36 este redata schema pentru bransament si instalatia de utilizare casnica a gazelor.
Pentru fiecare abonat se prevede contorizarea consumului de gaze. In blocurile de locuinte, masurarea consumului de gaze livrat se face in comun sau pe apartament.
Contorul se instaleaza in locuri uscate, ventilate, usor accesibile respectiv in casa scarii pentru locuintele colective sau in nise amenajate pe peretii exteriori ai cladirii.
• Instalatia interioară  de gaze reprezinta partea din instalatia de utilizare, din interiorul cladirilor, inclusiv focarul si cosul de evacuare.
Aspecte   privind   siguranta instalatiilor interioare de gaze
Gazele naturale pot fi periculoase -pot provoca explozii si incendii, atunci cand instalatiile de utilizare a acestora sunt folosite necorespunzator.
Siguranta la foc presupune respectarea conditiilor:
-   asigurarea volumului de aer necesar arderii complete
- asigurarea suprafetelor vitrate in vederea preluarii undei de soc in eventualitatea unei explozii.
-  prevederea unei guri de evacuare a gazelor arse in incaperile unde consumatorii nu sunt racordati la cosul de fum; curatarea cosului de fum si dimensionarea corespunzatoare a acestuia.
Evacuarea gazelor arse si asigurarea aerului proaspat sunt ilustrate in figura 37.
Alegerea traseului optim, protejarea anticoroziva a conductei de gaz prin grunduire si vopsire cu vopsea in ulei sunt elemente ce asigura siguranta in exploatare. In instalatia de utilizare, conductele orizontale de gaze se monteaza aparent la partea de sus a peretilor, deasupra instalatiilor electrice,   ferestrelor si usilor (figura 38). Trecerea conductelor de gaze prin pereti se face prin intermediul unui tub de protectie.
In vederea asigurarii sanatatii oamenilor si protectiei mediului se au in vedere urmatoarele:
-     evitarea trecerii conductelor de gaze prin incaperi de dormit nealimentate cu gaze, prin camari sau prin incaperi nevcntilate;
-  obligativitatca racordarii rigide a aparatelor consumatoare de gaze la instalatiile interioare;                                                                         
-  montarea robinetelor de manevra si de siguranta inaintea fiecarui arzator.

■ Retineti
In locuinta se pot găsi urmatorii consumatori de gaze: aragaz, centrala termica, cazan, boiler, soba de teracota.

miercuri, 6 decembrie 2017

Energia in gospodărie 1

Energia in gospodărie 1
Forme de energie şi utilizarea lor
Activităţile casnice constituie un domeniu în care ponderea folosirii energiei electrice este foarte mare. Principalul avantaj al utilizării energiei electrice îl determină faptul că această formă de energie se poate transforma cu uşurinţă în alte forme de energie, precum: energie luminoasă, termică, mecanică, chimică. Toate aceste forme de energie îşi au aplicabilităţi în viaţa de zi cu zi astfel: putem încălzi locuinţa, asigurăm iluminatul şi ne uşurăm munca în gospodărie. Nu există încăpere din casa noastră în care să nu utilizăm cel puţin una din aceste forme de energie.

Circuite energetice în locuinţă
Circuitele energetice dintr-o locuinţă sunt circuitele electrice, termice (încălzire, apă caldă) şi de gaze.
A) Circuite electrice
• Alimentarea locuinţei cu energie electrică
Din cablul de alimentare subteran (care vine de la postul de transformare) pornesc ramificaţii către tablourile de racordare ale fiecărei clădiri. De la tabloul de racordare (cofret) al casei pleacă o legătură către tabloul de siguranţe. Aici are loc ramificarea instalaţiei electrice în circuite pentru iluminat și pentru prize. Tablourile de racordare (distribuţie) sunt părţi componente ale instalaţiei electrice care servesc concomitent la primirea şi distribuirea energiei electrice şi la asigurarea protecţiei circuitelor electrice. In funcţie de locul de amplasare, se disting: tablouri de branşament (pentru racordarea clădirii), tablouri de firidă (ce alimentează şi asigură protecţia unui grup apartamente - figura 1), tablouri de apartament (care asigură distribuția şi protecţia circuitelor de apartament - figura 2).
Legătura  dintre  postul  de transformare (reţeaua electrică) şi consumator se numeşte branşament. Locul de legătură dintre linia de distribuţie principală şi consumator –se numeşte cofret. Cofretul este un tablou electric prevăzut cu siguranţe.
Pentru blocuri, de la cofretul general pleacă trasee electrice denumite coloane. La orice etaj există tablouri în firidă de la care coloanele îşi ramifică traseul la contoarele individuale (de apartament).
Schema de distribuţie a energiei electrice este prezentată figura 3.
Instalaţia electrica interioară dintr-o locuinţă
Circuitele electrice necesare pentru alimentarea receptoarelor de iluminat şi a receptoarelor electrocasnice, aparatele de protecţie şi siguranţă, aparatele de comutare şi accesoriile de racord alcătuiesc un ansamblu denumit instalaţie electrică interioară.
Semnele convenţionale folosite în realizarea schemelor electrice pentru instalaţii interioare sunt redate în figura 4.
Instalaţia electrică din locuinţă aparţine consumatorului. Contorul electric, instalat de furnizorul de energie electrică, este cel care delimitează furnizorul de consumator. Contorul este un aparat ce măsoară energia electrică absorbită în timpul utilizării de către consumatori; consumul se exprimă în KWh.
Tabloul cu siguranţe are următoarele funcţii:
  constituie locul de plecare al circuitelor de lumină şi priză;
  protejează receptoarele din locuinţă de efectele curenţilor ce depăşesc limita admisă a intensităţii;
  serveşte la scoaterea de sub tensiune a instalaţiei în cazul efectuării unor reparaţii.
In figura 5 este reprezentată schema tabloului cu 4 siguranţe, repartizate pe circuit de lumină şi circuit de priză.
Circuitele de iluminat şi aparatele electrocasnice funcţionează în curent alternativ monofazat. Circuitul de curent monofazat este compus dintr-un conductor la un anumit potenţial (fază) şi un conductor la potenţial zero (nul).
Siguranţele sunt dispozitive de protecţie împotriva scurtcircuitelor. Scurtcircuitul apare atunci când intensitatea curentului creşte de până la şase ori peste intensitatea nominală.
In instalaţiile electrice interioare se folosesc două tipuri de siguranţe: siguranţe fuzibile şi siguranţe automate. Siguranţa fuzibilă cu filet (figura 6) este formată din: carcasa de protecţie, soclu, capac filetat şi patron, care conţine un fir fuzibil îngropat în nisip de cuarţ. Firul fuzibil, când este străbătut de un curent mare, se topeşte şi întrerupe circuitul. Siguranţele cu filet se folosesc, la instalaţia de alimentare a consumatorilor de intensitate medie şi la instalaţia de iluminat. Siguranţele sunt calibrate la diferite valori ale intensităţii nominale.
Siguranţele automate sunt întrerupătoare numite impropriu automate deoarece pentru refacerea legăturilor electrice trebuie acţionat un buton. Ele funcţionează pe baza efectului magnetic al curentului electric.
Circuitele electrice de lumină şi prize au trasee verticale şi orizontale, amplasate la distanţe bine stabilite faţă de alte elemente din locuinţă (conducte de apă, de gaze).
Pe aceste trasee (figura 7) se găsesc doze de derivaţie plasate pe linie orizontală şi doze de aparat plasate la 1,5 m pentru întrerupător; 0,2 - 0,4 m priza în camere; 1,2 m pentru priza din bucătărie.
Dozele (figura 8) sunt cutii pătrate sau rotunde, confecţionate din tablă de oţel, având orifîcii pentru introducerea capetelor de tuburi protectoare. Ele sunt prevăzute cu capace. Dozele pentru aparat au un singur orificiu.
Circuitul de lumină este prezentat în figurile 9 şi 10. Circuitele electrice sunt compuse din tuburi de protecţie, conducte electrice cu conductoare şi accesorii. Având în vedere că instalaţiile electrice interioare au caracter de lungă durată (sunt instalaţii permanente), conductoarele electrice care compun circuitele instalaţiei trebuie protejate prin tuburi protectoare.
Tuburile de protecţie au rolul de a feri conductoarele electrice de lovituri, de umezeală şi praf. Cele mai folosite sunt tuburile din PVC. Tuburile se montează îngropat (sub tencuială) in pereţi şi în planşee.
Conducta electrică este un ansamblu format din cel puţin două conductoare cu izolaţie individuală şi manta izolatoare. Conductele sunt marcate astfel: A - din aluminiu, F - pentru instalaţia fixă, Y - cu manta din PVC.
In funcţie de utilitatea conductei este aleasă culoarea izolaţiei, de exemplu: verde-galben pentru conducta de protecţie, alb sau albastru deschis pentru conducta de nul, maro sau negru pentru conducta de fază.
Conductoarele   folosite   în   instalaţiile   electrice interioare sunt confecţionate din metale cu rezistenţă electrică şi coeficientul de variaţie a rezistenţei cu temperatura cât mai mici (Cu, Al). Dimensiunile lor se aleg în funcţie de material şi de intensitatea maximă a curentului din circuit.
Prizele şi fişele asigură alimentarea cu energie electrică a consumatorilor mobili, inclusiv a celor casnici.
Priza (figura 11) este formată din: soclu din material izolant, teci de contact din alamă prevăzute cu arcuri, borne racord ale conductoarelor instalaţiei, carcasă prevăzută cu orifîcii pentru introducerea fişei şi a pieselor de fixare. In încăperile cu pardoseală neizolată confecţionată din mozaic, beton sau gresie se folosesc prize cu contact de protecţie/cu împământare.                                       
Fişa este un aparat de conectare care realizează legătura între prize şi consumatori. Este alcătuită din două ştifturi conductoare legate la firele conductorului, fixate pe suport izolator şi acoperite cu un capac.
Intrerupătoarele (figura 12) închid şi deschid circuitul electric.
Sunt compuse din borne de legătură tip şurub şi piuliţă, două contacte fixe şi un contact mobil protejate în carcase electroizolante. Se montează numai pe conductorul de fază, în serie cu elementele de protecţie.
Comutatoarele modifică, succesiv, conexiunile unuia sau mai multor circuite electrice (figura).
Intrerupătoarele, comutatoarele şi prizele se montează îngropat.
Lămpi
Prin intermediul lămpilor, energia electrică este transformată în energie luminoasă. Criteriile în funcţie de care pot fi clasificate lămpile sunt:
-                    după fenomenul fizic ce stă la baza radiaţiei luminoase: incandescente şi fluorescente - figura 14.
-                    după puterea electrică absorbită de becuri: 10W, 25W, 45W, 60W, 75W, 100W, 200W
-                    după tensiunea nominală de funcţionare: 2V, 3,5 V, 8V, 12V, 24V, 220V
-                    după culoarea luminii emise: albă şi colorată.
a)     Lampa cu incandescenţă (becul)
Funcţionarea becului  are  la bază  fenomenul  de incandescenţă (efectul electrotermic al curentului electric). Acest fenomen se manifestă prin emiterea de lumină atunci când filamentul de wolfram al becului se încălzeşte la temperaturi mari, aproximativ 2700° C, ca urmare a trecerii curentului electric prin el. La această temperatură, atomii filamentului se evaporă şi condensează pe pereţii balonului de sticlă. In timp sticla îşi pierde transparenţa, iar filamentul se subţiază şi apoi se rupe. Elementele constructive ale becului sunt prezentate în figura 15.
Legătura între bec şi reţeaua electrică se face prin piesa numită dulie.
Lămpile cu incandescenţă sunt neeconomice, au randamentul scăzut, deoarece simultan cu emisia de lumină se obţine şi o mare cantitate de căldură.
Lămpile cu halogen reprezintă o variantă relativ nouă a lămpilor cu incandescenţă. Acestea emit lumină mai albă, au durata mai mare de funcţionare deoarece condensarea vaporilor are loc pe filament, dar sunt mai scumpe,
Constructiv, becul cu halogen se deosebeşte de cel normal deoarece globul este realizat din cuarţ şi este umplut cu halogen (iod sau brom).
b) Lampa fluorescentă (tubul fluorescent)
Tubul fluorescent (figura 16) este compus dintr-un tub de sticlă care are depus pe pereţi un strat fin de substanţă fluorescentă, substanţă ce transformă radiaţiile ultraviolete în lumină. La fiecare capăt al tubului se găsesc câte doi electrozi legaţi printr-un filament de wolfram. In tub se găseşte un gaz (neon, argon, sodiu, vapori de mercur) ce permite descărcările electrice între electrozi - descărcări care vor determina emiterea radiaţiilor ultraviolete. Pentru iniţierea descărcării, în circuitul electrozilor se montează un starter (lampă cu descărcări în gaze) şi o bobină cu miez.
Corpuri de iluminat
La montarea în circuit a corpurilor de iluminat (dispozitive are fixează, protejează lămpile electrice şi permit alimentarea cu energie electrică), conductorul de nul se leagă de filetul duliei.
In figura 17 este prezentată schema ectrică de legare a becurilor unei lustre L cu cinci braţe.
Dicţionar
Coloană - ansamblul elementelor conductoare de curent ce alimentează un tablou de distribuţie.
Circuit - ansamblul elementelor conductoare de curent ce alimentează receptoarele electrice.
Receptor electric - aparat electric, maşină electrică care absoarbe energia electrică şi o transformă în alte forme de energie (mecanică, termică, luminoasă etc.) în scop util. Fluorescență - proprietatea pe care o au unele substanţe de a emite lumină, când sunt iradiate cu radiaţii luminoase sau iltraviolete.
Reţineţi
Instalaţia electrică este destinată folosirii energiei electrice în scopuri casnice sau industriale. Dacă elementele componente se montează în interiorul clădirilor, instalaţia poartă denumirea de instalaţie interioară.
După rolul funcţional, aparatele electrice şi echipamentele utilizate în instalaţiile interioare se grupează in aparate de conectare (prize şi fişe, întrerupătoare, comutatoare), aparate de protecţie (siguranţe, relee), aparate de măsurat mărimi electrice (contoare).
Accesoriile pentru instalaţiile electrice interioare - fig. 18, servesc pentru executarea conexiunilor (cleme) şi pentru legăturile dintre tuburile de protecţie (dibluri, doze, coturi, inele).
Intervenţiile asupra instalaţiilor electrice (montarea şi demontarea componentelor circuitelor) şi lucrările pentru remedierea defectelor receptoarelor ectrice se execută cu scule adecvate. Acestea se grupează în: scule de uz general (ciocane, bormaşină, chei fixe) şi scule specifice (care fac parte din trusa electricianului - figura 19).
Sculele specifice sunt:
·  cleşti universali cu mânere electroizolante, utilizaţi pentru apucat, îndoit şi tăiat conductoare (figura 20);
·       cleşti cu fălci late pentru apucat şi tras conductoarele;
·       cleşti cu vârfuri rotunde şi ascuţite pentru formarea ochiurilor la conductoare în vederea prinderii cu şuruburi;
·       cleşti pentru dezizolarea conductoarelor;
·       cleşti pentu dulii, ce folosesc la extragerea soclurilor becurilor sparte;
·       cleşti pentru înlocuirea siguranţelor arse;
·       cuţit pentru tăiat, curăţat conductoare şi contacte electrice;
·       şurubelniţe cu mâner izolant care servesc pentru desfacerea şi strângerea şuruburilor;
·       ciocan sau pistol de lipit;
·      instrumente de control a existenţei tensiunii electrice: lampă de control, compusă dintr-un bec şi două conductoare;
·       creion de tensiune compus dintr-o rezistenţă şi un bec cu neon care se aprinde în cazul existenţei tensiunii;
·       multimetrul de buzunar verifică continuitatea unui conductor şi are funcţiile a trei aparate de măsură: ampermetru, voltmetru, ohmetru.

NTSM şi PSI
Utilizarea     instalaţiei     electrice     în     mod necorespunzător sau când acestea sunt defecte conduce la producerea accidentelor: electrocutări, arsuri, răniri. Prin electrocutare se înţelege trecerea unui curent electric prin corpul omenesc.
Electrocutările se pot produce prin atingere directă sau indirectă. Pentru a se asigura protecţia la electrocutare prin atingerea directă, instalaţiile şi aparatele electrice se construiesc aşa încât elementele aflate sub tensiune să nu poată fi atinse (închise în carcasă, conductoarele izolate). Protecţia împotriva electrocutării prin atingere indirectă se realizează prin: legarea la pământ, legarea la nul, separarea de protecţie.
Pentru a preîntâmpina provocarea unor accidente este necesară cunoaşterea şi respectarea unor reguli, precum:
·       nu se execută lucrări la elemente aflate sub tensiune, excepţie făcând cazurile de identificare a conductorului de fază şi schimbarea siguranţelor. Instalaţiile electrice ce prezintă risc de electrocutare sunt semnalizate prin panouri de semnalizare (figura 21);
·       se evită intervenţia dacă există riscul producerii unui scurtcircuit;
·       instalaţia electrică se menţine în stare perfectă de funcţionare (izolaţia conductoarelor să nu fie distrusă, carcasele de protecţie ale aparatelor să nu fie deteriorate);
·       la lucrările de remediere se folosesc scule adecvate, cu mânere electroizolatoare;
·       întreruperea imediată a circuitului în care s-a produs un accident;
·       pentru aparatura electrocasnică cu carcasă metalică (frigider, maşină de spălat, fier de călcat, radiator etc.) se utilizează obligatoriu priza cu contact de protecţie.
Măsurile de protecţie împotriva producerii incendiilor constau în: obligativitatea depozitării substanţelor inflamabile în recipiente speciale, dimensionarea corectă a instalaţiei electrice din punct de vedere al izolaţiei, asigurarea protecţiei la scurtcircuite cu aparate adecvate, verificarea izolaţiilor şi aparaturii. Tablourile de distribuţie vor fi închise şi neaccesibile locatarilor.

In cazul unui incendiu electric, stingerea nu se face cu apă, se folosesc pături, nisip şi stingătoare cu spumă chimică.