Protecţia mediului în contextul diferitelor domenii profesionale

PROTECŢIA MEDIULUI ÎN CONTEXTUL DIFERITELOR DOMENII PROFESIONALE

Ce modificări a suportat mediul înconjurător prin intervenţia omului?

De la apariţia omului până în prezent s-au produs multe modificări în peisajul geografic al Pământului, unele din cauze naturale (schimbări climatice, erupţii vulcanice, cutremure, incendii, transgresiuni maritime), altele datorate intervenţiei omului. Modificările în mediul înconjurător (figura 1) au luat amploare datorită intervenţiei masive, chiar agresive a omului în mediu. în scopul asigurării nevoilor şi din dorinţa de a trăi confortabil, de multe ori, omul a neglijat efectele proceselor tehnologice care au condus la poluarea şi degradarea propriului mediu de viaţă. Mediul înconjurător a fost supus unor mari influenţe din partea industriei, transporturilor, agriculturii, silviculturii, pisciculturii şi a modului de utilizare a energiei. Astfel, mediul natural a fost înlocuit cu o natură transformată de om, împânzită cu aşezări omeneşti, cu exploatări miniere, cu uzine fumegânde, fără fond forestier dar cu „păduri de sonde".

Spre deosebire de peisajul geografic care include numai elemente vizibile, mediul înconjurător cuprinde şi elemente invizibile, cum ar fi: temperatura aerului, presiunea şi mişcarea maselor de aer, umiditatea.

 Mediul înconjurător este mediul în care trăim, constituit din totalitatea factorilor naturali (abiotici şi biotici) şi a celor creaţi prin activitatea umană (factori antropici) care, în strânsă interacţiune, determină condiţiile de viaţă pentru om şi pentru dezvoltarea societăţii.

 Elementele componente ale mediului înconjurător sunt:

a) elemente primare - mediul abiotic, grupat în trei sfere geologice: atmosferă, hidrosfera, litosfera.

Atmosfera, învelişul gazos ce înconjoară suprafaţa terestră, are rolul de a asigura condiţia primordială a vieţii (respiraţia), de menţinere a temperaturii la suprafaţa Pământului în limite ce permit perpetuarea vieţii, de a filtra (prin intermediul stratului de ozon) radiaţiile ultraviolete puternice generate de Soare, de a permite transmiterea sunetelor, a undelor radio şi nu în ultimul rând de a realiza circuitul apei în natură.

Dezvoltarea industrială şi a transporturilor auto au condus la apariţia unor noi surse de emanare în atmosferă a unor cantităţi tot mai mari de gaze, praf şi particule active chimic, formându-se ceţuri nocive.

Hidrosfera contribuie la menţinerea echilibrului ecologic natural. Ea constuie mediu de viaţă pentru flora şi fauna acvatică, asigură dezvoltarea vegetaţiei terestre, permite îndepărtarea reziduurilor naturale.

Mare însemnătate au şi oceanele şi mările: curenţii oceanici influenţează clima ţărmurilor şi prezintă importanţă economică în determinarea perimetrelor de pescuit; mareele au însemnătate şi în producerea curentului electric; apa de mare conţine săruri ce constituie o sursă de materii prime.

Litosfera este pătura de la suprafaţă care poartă la partea sa superioară solul şi cuprinde toate zăcămintele cu valoare economică importantă.

b)              elemente derivate - mediul biotic

Plantele reprezintă o componentă care imprimă funcţionalitate economică: surse de hrană, de combustibil, de materiale de construcţie. Deasemeni, ele reprezintă pârghia de echilibrare a mediului înconjurător, în afara căruia omul n-ar putea vieţui.

Resursele faunistice sunt tot atât de utile vieţii omului ca şi plantele cultivate, pentru valoarea produselor alimentare şi nealimentare, pentru muncă, pentru companie. Domesticirea a produs modificări de ordin fiziologic şi anatomic asupra animalelor şi a impus omului anumite transformări în mediul natural: defrişări pentru obţinerea de păşuni şi fâneţe, introducerea în cultură a plantelor furajere, apariţia unor ocupaţii noi pentru societatea umană. In zilele noastre se poate vorbi şi de „zootehnie marină" datorită crescătoriilor de peşte, moluşte şi crustacei.

c)             elemente antropice - introduse de om prin activităţile

sale conştiente, respectiv: expansiunea aşezărilor omeneşti,

defrişarea pădurilor (figura 2) uneori în scopul extinderii

suprafeţelor agricole, folosirea excesivă a îngrăşămintelor

chimice, a insecticidelor şi pesticidelor. Nu în ultimul rând

industria a contribuit în mod decisiv la degradarea mediului

natural.

(ONU) în cadrul căreia exiastă cinci organizaţii specifice

problemelor ecologice ale mediului.______________________ 

termoenergetică    siderurgică   neferoasă                   deconstrucţii        chimică       de transport

Dacă iniţial, industriile s-au aglomerat în zonele de exploatare a materiilor prime şi energetice, apoi în zonele portuale, acum ele s-au generalizat pe întreg teritoriu (trecând din marile aşezări urbane, în suburbii, în mici oraşe şi chiar în mediul rural). Astfel s-au modificat funcţiile economice ale unor regiuni; forţa de muncă rurală a migrat spre oraş, cu consecinţa urbanizării rapide. Pentru asigurarea necesarului de apă industriilor, s-au amenajat lacuri de acumulare şi aducţiuni pe conducte; în vederea aprovizionării cu materii prime s-au construit reţele de transport, conducte pentru combustibili lichizi şi gazoşi, cabluri electrice; s-au construit locuinţe pentru lucrătorii din industrii, a crescut numărul mijloacelor de transport.

Apar noxele atmosferice şi poluanţii apelor: praful de ciment, fumul şi gazele nocive răspândite de furnale, oţelării, termocentrale, uzinele chimice, topitoriile de metale. Deversările de reziduuri în apele curgătoare şi infiltrate în apele freatice au provocat dispariţia faunei din multe râuri.

Mijloacele de transport terestre sunt cele dintâi care influenţează mediul înconjurător. Transporturile auto au o influenţă nocivă asupra mediului, fiind o importantă sursă de poluare atmosferică: consumă oxigen şi elimină gaze de eşapament compuse din oxid de carbon, oxid de azot, hidrocarburi parţial arse, mici cantităţi de plumb.

Transporturile aeriene supersonice produc zgomot şi contribuie la destrămarea stratului de ozon. | Ce înseamnă protecţia mediului?

Prin conservare se înţelege utilizarea resurselor naturale cu maximă eficienţă, în mod raţional, pe baza respectării riguroase a potenţialului productiv şi a capacităţii de suport a mediului; conservarea mediului trebuie să devină parte integrantă a proceselor tehnologice de utilizare a resurselor şi de organizare a teritoriului. Integritatea mediului înconjurător, ca sistem, este asigurată prin funcţionarea echilibrată a subsistemelor sale naturale şi umane. Conservarea mediului constituie o problemă ecologică de actualitate. Există urgenţe ecologice, cum ar fi reciclarea materialelor şi lupta împotriva poluării.

Conservarea mediului cuprinde următoarele activităţi:

-  cercetări asupra potenţialului natural de poluare;

-  studiul tuturor surselor de poluare;

-  tehnologii de combatere a poluării;

-  tratarea poluanţilor;

-  intervenţia rapidă în situaţii de criză;

-  măsuri de ameliorare.

Protecţia mediului (figura 3) se referă la protecţia tuturor componentelor naturii: aer, ape, sol, conservarea resurselor minerale, biologice, habitatului uman, spaţiului cosmic.

Ocrotirea naturii se poate realiza prin parcuri naţionale, rezervaţii (figura 4) şi refugii. Peisajele unei ţări reprezintă o bogăţie estetică şi economică, un specific al ei legat de o anume istorie.

Protecţia mediului trebuie să se bazeze pe colaborare naţională şi internaţională. în ţark noastră, protecţia mediului şi măsurile de ameliorare este legiferată prin „Legea protecţiei mediului". Obiectivul principal al legii este reglementarea protecţiei mediului pe baza principiilor şi strategiilor, în vederea dezvoltării durabile a societăţii.

Un rol important are Organizaţia Naţiunilor Unite

•  Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO)

•  Organizaţia pentru Educaţie Ştiinţifică şi Culturală UNESCO

 •  Organizaţia Mondială a Sănătăţii OMS

•  Organizaţia Meteorologică Mondială OMM

•  Organizaţia Maritimă Consultativă Internaţională OMCI Există şi organizaţii regionale, precum:

•  Consiliul Europei (figura 5)

•  Organizaţia de Cooperare şi dezvoltare Economică OCDE

•                                                       Comunitatea Europeană

Acestea au ca scop: inventarierea resurselor, studierea relaţiilor

'                                            dintre economie şi mediu, poluare, elaborarea şi emiterea unor

Fig. 5 Consiliul Europei               prevederi obligatorii pentru ţările membre.

Surse de poluare şi măsuri de protecţie a atmosferei

Poluarea aerului (figura 6) reprezintă ansamblul schimbărilor fizice, chimice sau termice ale compoziţiei şi calităţii aerului cu efecte negative asupra omului, apei, vegetaţiei, solului, construcţiilor, instalaţiilor, fenomenelor meteorologice.

- industria        - industria      - metalurgia       - materiale        - industria        -mijloace

Protecţia calităţii aerului urmăreşte prevenirea, limitarea deteriorării şi ameliorarea calităţii aerului pentru a evita manifestarea unor efecte negative asupra mediului, sănătăţii omului şi asupra bunurilor materiale.

Măsurile care se iau în scopul păstrării calităţii aerului:

•     introducerea de tehnici şi tehnologii adecvate reţinerii poluanţilor la surse: fixarea de filtre la fabricile de negru de fum, ciment, var; instalarea echipamente de desulfurare a gazelor provenite de la termocentrale; echiparea autovehiculelor cu convertoare catalitice; dotarea cu instalaţii de captare a gazelor din cocserii şi cuptoare electrice; utilizarea epuratoarelor de gaze la centralele electrice;

•     gestionarea resursei de aer în sensul reducerii emisiilor de poluanţi la minim: utilizarea cărbunilor de tip superior; construirea coşurilor înalte la fabrici în vederea dispersării gazelor nocive la mare înălţime şi în situaţii meteo care favorizează dispersia lor; amplasarea unităţilor industriale departe de centrele populate sau pe terenuri ce prezintă condiţii favorabile autopurificării aerului;

modernizarea şi perfecţionarea sistemului naţional de monitorizare integrală a calităţii aerului.

Zgomotul, complex de sunete care produc o senzaţie dezagreabilă şi agresivă, este o noxă complementară.

Surse de poluare fonică: trafic feroviar şi aerian, activităţi din industrie, din construcţii, zgomot social.

Măsurile de combatere a zgomotului se grupează în: •măsuri tehnice - insonorizarea surselor de zgomot cu materiale termoabsorbante şi termoizolante;

•  medicale - utilizarea antifoanelor;

•  atenuarea prin bariere de vegetaţie arborescentă.

Surse de poluare. Măsuri de protecţie şi convervare a calităţii apelor

- de natură fizică

(depunerile radioactive, deşeurile radioactive, ape termale, ape calde provenite din procesele de răcire tehnologică)

- de natură chimică

| din deşeuri industriale), plumbul j ( gaze de eşapament, industrie), I {hidrocarburi (gudoane de fum, arderea) I incompletă a combustibililor), azotaţi I j (îngrăşăminte chimice, detergenţi, besticide), cadmiu (reziduuri, aerosoli)

- de natură biologică

nicroorganisme patogei substanţe organice can fermentează)

Mările şi oceanele au fost invadate de construcţi industriale şi de agrement şi anume: platforme petroliere, centrale electrice, subacvatice sau plutitoare, uzine şi aeroporturi plutitoare, instalaţii pentru extragerea mineralelor radioactive din apa mării sau pentru producerea de oxigen şi hidrogen lichid, hoteluri şi restaurante submarine, vase - hotel. A apărut turismul şi urbanismul submarin.

Poluarea mărilor şi oceanelor se datorează cantităţii mari de deşeuri deversate. Principalii poluanţi sunt:

-  hidrocarburile provenite de la platformele petroliere, pierderile la transportul prin conducte sau petroliere, spălatul tancurilor petroliere, exploatări petroliere şi rafinării situate în apropierea apelor;

-  apele uzate provenite de pe continent contaminate cu pesticide, metale grele;

-  pulberile radioactive provenite de la explozii atomice, deşeuri radioactive şi uzine atomice care evacuează ape radioactive.

Prin acţiunile sale, omul poate aduce modificări şi în hidrografie, respectiv corectări de cursuri, indiguiri, ecluzări.

Deasemenea au loc deversări de ape reziduuale (ape de canalizare ce conţin detergenţi, resturi de produse petroliere, particule de mase platice).

Dezvoltarea continuă a societăţii conduce la un consum sporit de apă. Necesarul de apă potabilă are în vedere consumul pentru: nevoile gospodăreşti ale populaţiei, nevoile publice, stingerea incendiilor, industria locală, irigaţii. Consumul de apă industrială este mare, deoarece întreprinderile folosesc apa pentru diferite cerinţe: tehnologice (producerea aburului, includerea în produsul fabricat, răcirea agregatelor, spălarea produselor, transportul hidraulic al materiilor prime) igienico-sanitare ale angajaţilor, pentru combaterea incendiilor, pentru spălatul incintelor, pentru acoperirea pierderilor prin evaporare.

Măsuri pentru creşterea disponibilului de apă:

-  planificarea apelor disponibile;

-  reciclarea apei folosită în industrie;

-  dezvoltarea lacurilor de acumulare (figura 8);

-  creşterea zonelor împădurite;

-  utilizarea apelor subterane;

-  desalinizarea apei de mare.

Pe plan mondial, cel mai mare consum de apă îl deţine agricultura (irigaţii, piscicultura), pe locul al doilea industria şi pe al trilea loc consumul casnic.

Măsuri de protecţie a apelor şi a ecosistemelor acvatice.

-  construirea de staţii de epurare a apelor reziduuale (figura 9) ale localităţilor şi unităţilor zootehnice înainte de vărsarea lor în sursele naturale de apă;

-  construirea de sisteme de epurare şi neutralizare a substanţelor chimice nocive conţinute de apele reziduale industriale;

-  dotarea cu sisteme de reţinere şi colectare a substanţelor radioactive din apele reziduale;

-  distrugerea prin dezinfecţie a germenilor patogeni conţinuţi în apele uzate ale spitalelor, laboratoarelor, unităţilor industriei alimentare;

-  controlul depozitării reziduurilor care pot polua apa.

Protecţia şi conservarea calităţii solului

Am văzut că degradarea solului are drept cauze, pe lângă cele naturale (eroziunea datorată apelor curgătoare/vântului/ valurilor/gheţarilor, alunecarea terenului) şi acţiunile umane (exploatări miniere de adâncime, defrişările pădurilor, desecări, cultivare intensivă, păşunat excesiv, chimizare, scoatere din circuitul agricol pentru ocuparea cu diferite construcţii). Pe lângă acestea intervine şi poluarea prin intermediul atmosferei.

Degradarea solului din punct de vedere fizic, chimic şi biologic afectează negativ echilibrul ecosistemelor terestre, fertilitatea solului. Poluarea solului determină contaminarea producţiilor agricole cu microorganisme patogene şi elemente chimice toxice.

Protecţia calităţii solului presupune:

•   agricultură ecologică (parcelare şi orientarea culturilor în funcţie de factorii ecologici - figura 10, rotaţia culturilor, terasare);

•  agricultură fără arat (semănat în mirişte);

•  colectarea şi sortarea igienică a reziduurilor solide: incinerarea lor pentru producerea energiei electrice şi termice, recuperarea materiilor prime sau transformarea celor organice în biogaz şi îngrăşăminte, recuperarea unor aliaje din reziduurile industriale miniere şi metalurgice în vederea utilizării în industria materialelor de construcţii sau ca amendamente pentru soluri deficitare;

•  distribuirea controlată a pesticidelor şi a îngrăşămintelor chimice;

•  respectarea regimului silvic pentru conservarea pădurilor;

•  exploatarea resurselor pădurii, a fondului cinegetic şi piscicol, în limitele potenţialului de regenerare.

| Dezvoltare durabilă

în faţa omului nu trebuie să stea misiunea de a domina natura, ci mai ales de a controla raţional propria dominaţie asupra naturii.

Obiectivul general al dezvoltării durabile este găsirea nivelului optim de interacţiune a celor patru sisteme: economic, uman, ambiental, tehnologic într-un proces dinamic şi flexibil de funcţionare. Interacţiunile între societate, economie şi mediu sunt prezentate schematic în figura 11.

Cerinţele minime pentru realizarea dezvoltării durabile se referă la:

-  redimensionarea creşterii economice pornind de la o folosire cât mai raţională şi echilibrată a resurselor, astfel încât să se obţină produse de calitate, netoxice şi cu deşeuri minime;

-  îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor, eliminarea sărăciei în condiţiile satisfacerii nevoilor esenţiale pentru un loc de muncă, hrană, energie, locuinţă şi sănătate;

-  asigurarea creşterii populaţiei la un nivel acceptabil;

-   conservarea calităţii mediului, remedierea biodiversităţii ecosistemelor;

-  reorientarea tehnologiilor;

-  creşterea gradului de participare a organismelor de guvernare în luarea deciziilor privind economia şi mediul.

Ştiai

•   industria este şi va continua să fie sursa principală de reziduuri, atât în ceea ce priveşte cantitatea, cât şi toxicitatea?

•   odată cu dezvoltarea industrială şi creşterea explozivă a populaţiei, deşeurile au devenit greu biodegradabile (pesticide, detergenţi, deşeuri radioactive) ?

Reţineţi

Principiile dezvoltării durabile

•  principiul precauţiei; conform acestuia, dacă o activitate sau o substanţă comportă risc semnificativ de deteriorare a mediului, atunci se impune renunţarea la aceasta sau vor fi admise numai niveluri minime.

•  „ poluatorul plăteşte"

•  utilizatorul plăteşte, în scopul folosirii şi mai ales a cererii de produse poluante

•  coresponsabilităţii, implicarea tuturor factorilor de acţiune şi de decizie

•  celei mai bune tehnologii

•  stadardelor de calitate ale mediului - stabilirea prin legi a cerinţelor privind calitatea mediului.

•  analizei ciclului de viaţă al produselor pentru a stabili toate implicaţiile ecologice ale obţinerii unui produs sau realizării unui serviciu, pornind de la resursele naturale necesare, continuând cu poluarea şi reziduurile rezultate şi terminând cu deşeurile rămase după epuizare/ consumarea produsului sau serviciului.

Sursele de poluare ale mediului sunt: industria (extractivă, siderurgică, chimică, alimentară, a materialelor de construcţii, a materialelor plastice), agricultura (lucrări de îmbunătăţirifinanciare, pesticide, îngrăşăminte, dejecţii), activităţile menajere (deşeuri, încălzirea spaţiilor) şi transporturile (motoarele cu ardere internă).

Economia trebuie să ţină seama de condiţiile de mediu. Ea are ca sarcină reducerea la minimum sau chiar de a elimina reziduurile, de a recupera produsele utile din ele şi de a le recicla. Nesocotirea legilor naturii conduce la dezechilibre ecologice. Omul trebuie să repare şi mai ales, să păstreze şi protejeze natura.

TENDINȚE ÎN EVOLUŢIA PIEŢEI MUNCII

TENDINȚE ÎN EVOLUŢIA PIEŢEI MUNCII

Tendinţe în evoluţia pieţei muncii. Mobilitate ocupaţională

Când vă alegeţi viitoarea profesie, este bine să ţineţi seama de nevoia de forţă de muncă, respectiv, de ofertele existente pe piaţa muncii. De asemenea, trebuie să ştiţi ce profesii se cer pe piaţa muncii, cum sunt plătiţi, ce alte beneficii au cei care deja prestează profesia la care vă gândiţi.

Este recomandat să aveţi în vedere specificul economic al localităţii de domiciliu, ce activităţi economice sunt pe cale de dispariţie, ce se lucrează în prezent şi ce se preconizează pentru viitor. Unii dintre voi locuiesc în zone cu un potenţial economic mai mare (figura 1) şi cu diversitate de ocupaţii, iar alţii în zone monoprofesionale. Există zone defavorizate (figura 2), localităţi sau grupuri de localităţi puternic afectate de restructurare şi şomaj, unde au fost alocate fonduri pentru implementare de noi tehnologii, dezvoltare resurselor umane, programe de dezvoltare economico»sociale şi combatere activă a şomajului.

Timp îndelungat, oamenii au fost pregătiţi pentru profesii tip, pentru situaţii stabile, au fost obişnuiţi să practice o viaţă întreagă aceeaşi meserie. In prezent se modifică însăşi noţiunea de pregătire profesională, iar ritmul progresului tehnic fiind atât de accelerat este necesară din partea tuturor mai multă mobilitate ocupaţională.

Cererea forţei de muncă evoluează către o mobilitate profesională ridicată. Capacitatea de a exersa în condiţii performante o gamă largă de meserii sau profesii este generată de modificarea cererii de produse şi servicii, şi a tehnologiilor şi tehnicilor de fabricaţie. Cererea este influenţată de următorii factori: cererea de consum, productivitatea muncii, investiţii, salarii, resurse umane, evoluţia preţurilor, puterea de cumpărare a monedei, progresul tehnic şi tehnologic.

Este necesară atingerea următoarelor obiective:

•  creşterea calităţii forţei de muncă şi perfecţionarea profesională continuă (figura 3);

•  dezvoltarea spiritului antreprenorial;

•  reducerea discrepanţelor regionale de ocupare;

•  iniţierea de afaceri.

în condiţiile globalizării, piaţa muncii din România trebuie să răspundă nevoii companiilor de a se adapta permanent cerinţelor de creştere a competitivităţii. Din acest punct de vedere, este necesară colaborarea constantă cu mediul de afaceri, reprezentanţii lucrătorilor şi ai asociaţiilor profesionale pentru reglementarea eficientă a relaţiilor de muncă.

Flexibilizarea pieţei forţei de muncă se poate real::, prin următoarele măsuri:

•   instituirea unei relaţii de muncă flexibile pentru reducere barierelor la angajare (relaxarea restricţiilor privind contract, individual de muncă, promovarea unor noi forme de angajare prin contracte de muncă, atât cele cu timp parţial cât şi cele referitoare la munca la domiciliu);

•   orientarea forţei de muncă către desfăşurarea de activităţi economice în mod independent, ca persoane fizice sau oi asociaţii familiale;

•   formarea şi obţinerea calificării lor manageriale care să faci din antreprenoriat o opţiune de carieră;

•   conştientizarea angajatorilor şi a angajaţilor cu privire la necesitatea formării profesionale continue.

Schimbarea locului de muncă nu mai este o excepţie, a devenit o regulă. în condiţiile economiei de piaţă, a economie moderne, unele profesii vechi dispar, altele îşi modifică conţinutul sau se diversifică, iar altele noi îşi fac apariţia pe piaţa muncii. Orientarea către o singură profesiune este depăşită şi ineficientă.

într-o asemenea perspectivă, soluţia care se impune este orientarea elevilor spre domenii profesionale noi, atractive, de perspectivă. Această soluţie corespunde varietăţii de aptitudini pe care o pot dovedi elevii, varietăţii aspiraţiilor lor, dar şi mobilităţii profesiunilor şi schimbărilor survenite pe piaţa muncii. în acelaşi timp se pot realiza reorientări şi recalificări relativ uşor în cadrul unui sector de activitate mai larg. Pretutindeni în lumea contemporană se preconizează calificări cu profiluri largi, combătându-se specializările înguste.

Cum va evolua piaţa muncii în perspectivă? (figura 4)

Industria reprezintă un domeniu important al economiei, dar caracterizat prin deficit de specialişti în domeniul industriei prelucrătoare. Domeniile industriale care atrag investiţii sunt: industria alimentară, industria chimică, construcţii de maşini şi echipamente, electronică, automatizări, tehnologii neconvenţionale.

Construcţiile reprezintă un domeniu în creştere, caracterizat prin insuficienţa forţei de muncă şi nivel scăzut de calificare al lucrătorilor.

Sectorul serviciilor este deasemenea în creştere cu accent pe: turism şi agroturism, alimentaţie publică, tranzacţii imobiliare - închirieri, transport, depozitare, telecomunicaţii.

Agricultura este ramura de activitate caracterizată de un dezechilibru accentut pe piaţa forţei de muncă (cererea este mult mai mică decât oferta). Aplicarea agriculturii ecologice, reconstrucţia zonelor degradate şi protej area patrimoniului natural reclamă extinderea calificărilor specializate acestor domenii.

Dezvoltarea domeniului serviciilor

Evoluţia economiei moderne înscrie ca orientări fundamentale - dezvoltarea şi diversificarea serviciilor. Acestea sunt constituite într-un sector distinct al economiei şi sunt caracterizate printr-un dinamism înalt punându-şi amprenta asupra activităţii desfăşurate în celelalte compartimente, asupra modului de valorificare a resurselor umane şi natural - materiale, având o contribuţie majoră la progresul economic şi social.

Serviciile sunt activităţi umane desfăşurate pentru economie şi oameni, în scopul satisfacerii nevoilor sociale.

O caracteristică a industriei serviciilor este faptul că lumea din aceste ramuri nu poate fi mecanizată creându-se mai multe locuri de muncă decât în orice altă ramură industrială. Locurile de muncă din domeniul serviciilor nu necesită forţă fizică şi multe dintre aceste locuri de muncă sunt ocupate de femei.

Sfera serviciilor se axează în mod deosebit pe satisface­rea nevoilor a două mari segmente ale societăţii - producţia şi populaţia.

Serviciile destinate producţiei ajută la desfăşurarea proceselor de bază. în această categorie intră:

•   serviciile de cercetare - proiectare (realizarea proiecţiilor de produse sau de reorganizare a întreprinderilor);

•   serviciile de contabilitate;

•   serviciile juridice (oferă consultaţii juridice managerilor);

•    serviciile de transport (transportul de la furnizori la întreprindere şi de aici la clienţi - figura 5);

•   serviciile de întreţinere şi reparare (figura 6) a utilajelor şi instalaţiilor;

•   serviciile de selecţie şi pregătire a forţei de muncă.

Relaţiile publice reprezintă un serviciu care s-a dezvoltat foarte mult în ultimul timp şi care are un impact puternic asupra relaţiilor întreprinderii. Prin relaţii publice se îmbunătăţeşte imaginea instituţiei, se creează un climat de apreciere şi simpatie. Ele reprezintă totalitatea contactelor unei întreprinderi cu publicul şi au ca scop să câştige şi să păstreze încrederea opiniei publice.

O categorie aparte în cadrul sferei serviciilor pentru întreprinderi o reprezintă „noile servicii". Elementul comun prin care se identifică „noile servicii" este apartenenţa lor directă la tehnologiile actuale de informare şi de comunicaţii şi cuprinde trei componente:

•    serviciile informatice („computer services") se referă la prelucrarea datelor, dezvoltarea de programe, întreţinerea calculatoarelor, servicii de consultanţă (figura 7) şi inginerie informatică, securitatea informaţiilor şi asigurarea condiţiilor exterioare de funcţionare a computerelor;

•   serviciile de informare electronică („information services" au rolul de a colecta informaţiile, de a elabora un program de servire a utilizatorilor şi de a asigura livrarea lor spre utilizator prin intermediul unei reţele, sub forma unor date bibliografice sau date codificate;

•    serviciile de telecomunicaţii noi cuprind comunicaţiile mobile (radiofonia şi telefonia celulară), accesul la reţele cu debit mare pentru transmiterea de date numerice, texte, imagini, mesageria electronică, videotextul, telexul, rezervarea automată şi serviciile desemnate prin prefixul tele (telebanking. teleshoping, teleconferinţe etc.)

Serviciile destinate populaţiei se regăsesc în principi în sfera consumului, evoluţia lor fiind în strânsă legătură cu dinamica trebuinţelor, a veniturilor şi a' comportamentulu de consum. Serviciile prestate populaţiei se împart în două categorii.

1.  Servicii finanţate de la bugetul de stat

învăţământul (figura 8) are rolul de a forma cadrele calificate necesare ramurilor economiei, de a realiza educarea permanentă a oamenilor, de a stimula şi facilita procesul de instruire generală, contribuind astfel la dezvoltarea societăţii la creşterea economică. De asemenea, învăţământul are sarcina valorificării superioare a resurselor umane, a dezvoltării capacităţii intelectuale şi fizice a indivizilor.

Ocrotirea sănătăţii prin care se asigură sănătatea populaţiei, menţinerea şi refacerea capacităţii forţei de muncă, deci ridicarea calităţii vieţii. Aici mai sunt implicate activităţile din domeniul asistenţei sociale (creşe, cămin, grădiniţe etc.) şi serviciile cu caracter sportiv şi de cultură fizică.

Cultura şi arta sunt activităţi utile, destinate satisfacerii nevoilor de cunoaştere, informare şi instruire, de educare a gustului pentru frumos (figura 9), contribuind astfel la formarea şi dezvoltarea personalităţii umane şi, implicit, la ridicarea calităţii vieţii.

Serviciile enumerate sunt asigurate şi în regim privat (cu fonduri care nu provin de la buget). Astfel se asigură învăţământ particular de toate gradele; există teatre şi alte instituţii de cultură finanţate din surse extrabugetare.

2. Servicii comerciale prestate populaţiei reprezintă

acea categorie de prestaţii furnizate populaţiei contra cost.

în sistemul relaţiilor de piaţă, prin intermediul unor acte de

vânzare - cumpărare.

•  transporturile (figura 10);

•  telecomunicaţiile;

•  repararea şi întreţinerea bunurilor şi locuinţelor;

•  spălătoriile şi curăţătoriile;

•  turismul şi alimentaţia publică;

•  activităţile recreative,- culturale, sportive;

•  servicii financiare;

•  servicii juridice;

•  servicii de radio şi televiziune.

Turismul şi alimentaţia publică constituie un domeniu reprezentativ al serviciilor. Turismul se prezintă ca un fenomen socio-economic complex care se intercondiţionează cu alte sectoare ale economiei naţionale. Este vorba atât de activitatea unităţilor angajate direct în servirea turiştilor (societăţi comerciale de transporturi, de alimentaţie publică, hoteliere, agenţii de voiaj), cât şi cea a unităţilor indirect implicate (societăţile comerciale în domeniul construcţiilor, agriculturii, industriei prelucrătoare, prestărilor de servicii).

Prin natura sa, serviciul turistic trebuie să asigure condiţiile necesare pentru refacerea capacităţii de muncă, simultan cu petrecerea plăcută şi instructivă a timpului liber. In perioada contemporană, se manifestă un proces continuu de îmbogăţire a conţinutului prestaţiei turistice cu noi tipuri de activităţi.

Odată cu apariţia noilor forme de turism, aşa cum ar fi turismul sportiv, turismul muzeistic, turismul rural, se impune organizarea acestuia sub noi forme, deoarece un turism bine organizat poate aduce beneficii substanţiale.

în ultimii ani în România, turismul rural a cunoscut o dezvoltare substanţială determinată de două elemente esenţiale: satul (figura 11) şi natura.

Satul înseamnă civilizaţie tradiţională cu obiceiuri cunoscute de generaţii întregi, cu sărbători strămoşeşti, cu arhitectură specifică (figura 12); înseamnă atragerea oaspetelui prin ineditul spectacolului, în care vechiul se îmbină cu noul sau, altfel spus, tradiţionalul şi modernul stau la aceeaşi „masă". Se poate vorbi de turism rural în toată România, dar câteva sunt zonele care se detaşează faţă de celelalte prin oferta lor foarte generoasă cum ar fi: Bran, Bucovina, Maramureş.

Puneţi în evidenţă frumuseţile zonei în care locuiţi jprin realizarea unor pliante. Organizaţi o expoziţie cu lucrările! executate. Promovaţi turismul local prin spoturi publicitare.

Dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii

Dezvoltarea economică a României este direct proporţională cu nivelul de pregătire profesională al salariaţilor din întreprinderi. întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) asigură cele mai multe locuri de muncă la nivel naţional. Procentul de creştere al numărului de salariaţi în ultimii ani este de peste 20 în cadrul IMM-urilor faţă de o creştere totală de peste 25%.

Activitatea pe cont propriu (figura 13) înregistrează tendinţă crescătoare, astfel numărul lucrătorilor pe cont propriu şi al lucrătorilor familiali neremuneraţi a crescut.

Elementele de apreciere a eficienţei salariaţilor în majoritatea întreprinderilor sunt:

•  experienţa în domeniu;

•  cunoştinţele şi abilităţile deţinute;

•  competenţa în domeniul de activitate;

•  conştiinciozitatea;

•  capacitatea de efort;

•  şcoala absolvită;

•  limbi străine cunoscute;

•  spiritul de responsabilitate;

•  comportament respectuos;

•  gradul de implicare în activitatea firmei;

•  inteligenţa;

•  C.V.-ul, recomandări.

întreprinderile sunt preocupate de indicarea nivelului de pregătire a personalului respectiv, desfăşurarea activităţii de training. Dezvoltarea sectorului I.M.M se bazează în primul rând pe inovare şi informatizare. Cele mai multe IMM-uri sunt preocupate de: realizarea de noi produse, noi tehnologii, noi abordări manageriale şi de marketing, înnoirea sistemului informatic.

Structura componentelor IT utilizate în IMM-uri arată că cel mai mult se folosesc: e-mailul, Internet-ul, vânzările şi cumpărările on-line şi site-ul propriu.

Oportunităţile cele mai importante care asigură dezvoltarea IMM-urilor sunt prezentate schematic în figura 14.

Integrarea în UE are efecte pozitive asupra dezvoltării IMM-urilor prin: acces mai bun pe pieţele externe a produselor româneşti, legislaţie şi regulamente îmbunătăţite, accesul mai bun la tehnologii, cooperarea mai bună pentru inovare, furnizori mai ieftini sau mai eficienţi, proceduri de achiziţii publice mai corecte.

în vederea creşterii funcţionalităţii şi eficacităţii, întreprinderile mici şi mijlocii desfăşoară activităţi de planificare şi previzionare, ceea ce presupune întocmirea de planuri şi politici anuale (figura 15) precum şi strategii de dezvoltare pe 3-5 ani. IMM-urile au avantajul competitiv în raport cu concurenţa prin:

•  calitatea produselor şi serviciilor;

•  raportul preţ - calitate;

•  preţul scăzut al produselor şi serviciilor oferite;

•  reputaţia firmei;

•  pregătirea profesională a angajaţilor;

•  serviciile post-vânzare oferite clienţilor;

•  canalele de distribuţie utilizate;

•  capacitatea de inovare;

•  relaţiile cu mediul de afaceri.

în vederea dezvoltării, cele mai importante activităţi abordate de IMM-uri sunt redate în figura 16.

Avantajele şi dezavantajele IMM-urilor în comparaţie cu alţi agenţi economici sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Avantajele IMM-urile comprativ cu alţi agenţi economici	Dezavantajele IMM-urile faţă de ceilalţi agenţi economici
-   mobilitate şi rapiditate în schimbarea obiectului de activitate şi a produselor; -   capacitate mare de adaptare la noile cerinţe ale pieţei; -   flexibilitate în abordarea noilor tehnologii; -   deschidere pentru dezvoltarea accelerată a pieţei serviciilor	-   lipsa informaţiei asupra problemelor care influenţează decisiv activitatea lor; -   volumul mic al resurselor şi rezervele reduse de care dispun; -   nivelul tehnic mai scăzut; -   accesul greoi la tehnicile şi tehnologiile care asigură protecţia mediului; -   stabilitate şi durată redusă de funcţionare

Pentru preîntâmpinarea acestor dezavantaje, IMM-urile trebuie sprijinite prin informarea permanentă, asigurarea unor servicii de consultanţă, finanţare, training, cursuri de instruire şi seminarii.

Soluţiile pentru îmbunătăţirea activităţilor constau în dezvoltarea capacităţilor tehnologice, financiare şi umane de care au nevoie pentru a fi competitivi pe piaţa europeană, accesul la proiecte precum şi însuşirea noilor condiţii de mediu concurenţial.