Competenţe profesionale: descriere şi modalităţi de evaluare

Competenţe profesionale: descriere şi modalităţi de evaluare

Elaborarea programelor de formare profesională este esenţială pentru realizarea unei pregătiri profesionale eficiente, care să ducă la creşterea mobilităţii, a flexibilităţii forţei de muncă şi la facilitarea integrării profesionale a absolvenţilor diferitelor forme de învăţământ.

Adoptarea în România a Standardelor Ocupaţionale a avut la bază nevoia de a asigura funcţionarea unui mecanism clar de cooperare între furnizorii de pregătire şi cerinţele reale ale locurilor de muncă.

Standardele ocupaţionale enumera activităţile principale dintr-o ocupaţie. Ele sunt structurate astfel încât să poată furniza elementele necesare informării şi consilierii privind cariera. Aceste informaţii vor fi utile absolvenţilor de gimnaziu pentru orientarea lor profesională şi pentru alegerea celei mai adecvate forme de învăţământ şi specializări pe care doresc să o urmeze.

Trebuie avute în vedere principiile de bază prin care profesiile diferă unele de altele. Astfel, unul din criteriile cele mai evidente este cel care le împarte în funcţie de principalul obiect de activitate:

- profesii în care se lucrează cu oamenii {exemplu: profesor, medic, consilier, manager, vânzător);

- profesii în care se lucrează cu informaţia {exemplu: contabil, lucrător în domeniul bancar, cercetător);

- profesii în care se lucrează cu lucruri (exemplu: arhitect, constructor, geolog, fizician).

Standardele ocupaţionale pun în evidenţă posibilitatea transferării anumitor competenţe (figura 5) de la o ocupaţie la alta, precizând activităţile, finalităţile, cunoştinţele teoretice şi deprinderile practice ale fiecărei ocupaţii.

Competenţa profesională reprezintă capacitatea de a aplica, combina şi transfera cunoştinţe şi deprinderi în situaţii şi medii de muncă diverse, pentru a realiza activităţile cerute la locul de muncă, la nivelul calitativ specificat în standardul ocupaţional.

Dicţionar

Flexibilitate - capacitate de adaptare la fluctuaţiile de pe piaţa forţei de muncă, care implică schimbarea locului de muncă, a ocupaţiei sau a domeniului de activitate.

Mobilitate - capacitatea de a schimba locul de muncă.

Evaluarea competenţelor profesionale ale absolvenţilor, nivelul 1, 2, 3 se realizează în funcţie de unităţile de competenţă specifice profilului.

Cerere şi oferta pe piaţa muncii

Ce este munca?

Funcţionarea oricărui sistem de producţie este de neconceput fară prezenţa şi intervenţia omului, acesta fiind nu numai purtător de nevoi, ci şi posesor de abilităţi care îi permit să acţioneze în scopul satisfacerii acestora. Astfel, omul devine factor originar şi primar de producţie.

Munca este activitatea conştientă, specific umană, prin care oamenii îşi folosesc aptitudinile, cunoştinţele şi experienţa ajutându-se de instrumente corespunzătoare pentru producerea bunurilor necesare satisfacerii trebuinţelor lor imediate şi de perspectivă.

Aşadar, munca este factorul de producţie activ şi determinant al activităţii economice.

Care sunt factorii de producţie?

Factorii de producţie reprezintă ansamblul elementelor care participă la producerea de bunuri şi servicii. Ei se pot grupa în următoarele categorii:

• munca, activitatea umană îndreptată spre un anumit scop;
• natura, ansamblul elementelor naturale (figura 1) pe care omul le modifică prin muncă în vederea producerii de bunuri;
• capitalul, totalitatea bunurilor produse prin muncă şi utilizate pentru obţinerea altor bunuri şi servicii destinate vânzării; exemplu: utilaje (figura 2), maşini.

Dezvoltarea economică se datorează progresului factorilor de producţie atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ. Dimensiunea cantitativă a factorului muncă se referă la volumul de muncă de o anumită natură prestat într-un proces de producţie; volum ce poate fi cuantificat prin numărul de ore de muncă, numărul locurilor de muncă, numărul lucrătorilor necesari etc. Cantitativ, munca este dependentă de populaţie şi factorii demografici. Clasificarea populaţiei în funcţie de participarea la activitatea economică, este schematizată în figura 3.

Dimensiunea calitativă a factorului muncă se referă la specializarea profesională a fiecărui prestator de muncă, la gradul său de calificare (figura 4) şi de experienţă în producţie, la nivelul său de productivitate.

Orice factor de producţie se asigură prin intermediul pieţei, locul de întâlnire dintre cerere şi ofertă.

Piaţa muncii

Piaţa reprezintă grupul de acţiuni prin care cumpărătorii sau beneficiarii, pe de o parte, şi vânzătorii sau producătorii, pe de altă parte, intră în contact pentru a schimba între ei bunuri şi servicii. în accepţiune generală, cererea poate fi definită drept cantitatea în care un bun economic poate fi cumpărat în funcţie de preţul său în decursul unei perioade, iar oferta, cantitatea în care bunul economic poate fi vândută în condiţiile preţului existent.

Când factorul muncă reprezintă obiectul tranzacţionării, vorbim de un tip special de piaţă, şi anume piaţa muncii sau piaţa forţei de muncă. Piaţa muncii funcţionează în interdependenţă cu celelalte pieţe şi asigură ajustarea cererii şi ofertei de muncă în fiecare ţară, pe grupuri de ţări sau la scară mondială.

Piaţa muncii este un spaţiu economic în care se încheie tranzacţii între deţinătorii de capital în calitate de cumpărători (cerere) şi posesorii de forţă de muncă în calitate de vânzători (oferta). Cererea şi oferta de forţă de muncă se reglează prin mecanismele preţului forţei de muncă, al salariului, al concurenţei dintre agenţii economici.

Piaţa muncii este piaţa care combină cererea şi oferta de forţă de muncă pentru a determina rata de remunerare şi alte condiţii de muncă pentru care atât angajatorii cât şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt pregătiţi să încheie un contract de muncă.

Orice activitate existentă în societate generează nevoie de muncă. Când activitatea este remunerată, nevoia de muncă se constituie în cerere de muncă.

Cererea de muncă este nevoia salariată care se formează la un moment dat în economia de piaţă.

In figura 5 este prezentată legătura dintre nevoia de muncă şi cererea de muncă.

In cererea de muncă nu se includ muncile realizate de persoane nesalarizate: elevi, studenţi, casnice.

Cererea de muncă se exprimă prin intermediul numărului de locuri de muncă.

Partea de „cerere" a piaţei muncii (figura 6) este reprezentată de toţi angajatorii şi viitorii angajatori care ar dori să angajeze mai mult sau alt personal ce va lucra pentru ei în schimbul plăţilor salariale şi/sau alte beneficii acordate de către angajator: transport, cazare, îngrijiri medicale, plăţi în natură.

Nevoia de muncă este satisfăcută de disponibilul de muncă existent în societate la un moment dat, adică de volumul de muncă ce poate fi depus de societatea aptă la momentul respectiv.

Populaţia activă disponibilă compusă din persoanele care exercită o profesie sau sunt în căutarea unui loc de muncă (figura 7), formează resursele de forţă de muncă.

Nu toate disponibilităţile de muncă se constituie în ofertă, ci numai acelea care urmează să fie remunerate, salarizate. Astfel, oferta de muncă este constituită din munca depusă de membrii societăţii în condiţii salariale, şi se exprimă prin populaţia activă disponibilă.

Partea de ofertă (furnizare) a pieţei muncii este constituită din toate persoanele care ar dori să muncească pentru alte persoane, întreprinderi, instituţii (angajatori) pentru a obţine în schimb salarii şi alte beneficii. Cuprinde întregul potenţial de forţă de muncă şi anume: posturi existente şi locuri de muncă ocupate de lucrători, funcţionari sau lucrători pe cont propriu, posturi şi locuri de muncă vacante.

Furnizorii de muncă includ persoane deja angajate şi persoane în căutarea unui loc de muncă (figura 8).

Piaţa muncii reflectă legăturile reciproce dintre dezvoltarea economico-socială, care generează cererea de muncă şi populaţie, care determină oferta de muncă. Dinamica pieţei muncii este determinată de următoarele aspecte:

• cererea forţei de muncă rămâne neschimbată pe durate scurte de timp, datorită faptului că activităţile ce generează locuri de muncă necesită o anumită perioadă de timp;
• oferta de forţă de muncă se formează în timp îndelungat (sunt necesari ani de şcolarizare şi formare profesională);
• mobilitatea forţei de muncă este relativ redusă;
• confruntarea cererii cu oferta, ce vizează dinamica salarială.

Piaţa muncii presupune negociere permanentă între deţinătorii ofertei de muncă şi cei ai cererii de muncă sub aspect cantitativ, calitativ şi structural. Forţa de muncă se structurează pe vârste, gen, grade de calificare, categorii socio-profesionale, zone geografice şi oportunităţi de ocupare (figura 9).

Principalele funcţii îndeplinite de piaţa muncii sunt:

• funcţia productivă - prin această piaţă se asigură unirea forţei de muncă cu mijloacele de producţie existente în proprietatea, agenţilor economici;
• funcţia socială - asigurarea locurilor de muncă, implicând totodată şi elemente ce ţin de condiţiile de muncă (figura 10), calitate! vieţii, calitatea şi securitatea muncii, protecţia socială;
• funcţia distributivă - pe această piaţă se formează şi repartizează veniturile agenţilor economici, având implicaţii în remunerarea forţei de muncă;
• funcţia formativă şi educativă - realizează formară profesională, reconversia şi recalificarea forţei de muncă asigurând mobilitatea, flexibilitatea şi eficientizarea forţei de muncă.

Urmare a dependenţei de alte pieţe, de comportamentele agenţilor economici, a mentalităţilor şi restricţiilor economice, constatăm că piaţa muncii nu este una perfectă. Totuşi, piaţa muncii este o piaţă reglementată şi organizată pentru că priveşte un bun care merită mai multă protecţie decât o simplă marfă. („Omul este mai mult decât o simplă marfă" - Paul Samuelson).

Paul Samuelson

American economist, and the first American to win the Nobel Memorial Prize in Economic Sciences

Rute de formare profesională - PPTX

Rute de formare profesională

Rute de formare profesională

Pregătirea profesională asigură dobândirea cunoştinţelor şi deprinderilor corespunzătoare exercitării unei profesii. Recunoaşterea profesională se face în prezent printr-o diplomă (figura 1) sau printr-un certificat de competenţă profesională.

învăţământul românesc cuprinde o educaţie generală (învăţământul primar şi cel gimnazial obligatorii) finalizată cu examenul de testare naţională. Cei care reuşesc la examenul de testare naţională, vor învăţa la liceu unde formarea profesională poate urma filiera: teoretică, tehnologică, vocaţională.

La terminarea liceului (figura 2) puteţi:

•           intra pe piaţa muncii;

•           urma o şcoală postliceală în urma unui examen de admitere;

•           susţine şi promova examenul de bacalaureat, îndreptându-vă apoi spre învăţământul superior sau spre o şcoală postliceală.

Cei care nu reuşesc la examenul de testare naţională pot opta pentru şcoala de arte şi meserii - SAM care asigură calificarea profesională structurată pe trei nivele.

Formarea profesională a absolvenţilor de învăţămânl gimnazial se poate realiza prin una din următoarele rute:

•           ruta directă denumită şi ruta scurtă, urmând liceul tehnologic care este structurat pe trei profile distincte: resurse naturale ş\ protecţia mediului, servicii, tehnic.

Liceul tehnologic este format din:

-           ciclul inferior - clasele a IX-a şi a X-a

-           ciclul superior - clasele a Xl-a şi a XII-a

Ciclul superior al liceului tehnologic se finalizează ci examen de certificare a competenţelor profesionale, obţinânc calificarea de tehnician - nivelul 3 de calificare.

•           ruta progresivă denumită şi ruta lungă, urmând şcoala d( arte şi meserii structurată pe trei nivele:

-           nivelul 1 (clasele IX-X) finalizat cu examen d( certificare a competenţelor profesionale - calificare lucrător,

-           nivelul 2 (clasa a Xl-a) - an de completare, finalizat ci examen de certificare a competenţelor profesionale - califican muncitor calificat (figura 3);

-           nivelul 3 (clasele a XII-a; a XIII-a) finalizat cu examei de certificare a competenţelor profesionale - calificare tehnician.

L& terminarea şcolii de arte şi meserii, nivel 3 absolvenţii cu examen de certificare a competenţelo profesionale pot susţine examenul de bacalaureat, avân< apoi posibilitatea de a-şi continua studiile în învăţământu universitar, ca şi absolvenţii învăţământului liceal.

Calificările de nivelul 3 liceu tehnologic pe ruta scurtă nu coincid cu calificările de nivelul 3 de calificare pe ruta progresivă. în tabelul 1 sunt prezentate comparativ calificările de nivel 3 ruta scurtă - ruta progresivă.

In tabelul 2 sunt prezentate: momenclatorul calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul profesional - nivel 1 de calificare, an de completare - nivelul 2 de calificare şi liceu tehnologic - nivel 3 de calificare şi structura arborescentă de pregătire.

Absolvenţii învăţământului tehnic (proiesional, liceu tehnologic, şcoală postliceală sau de maiştrii) pot fi:

•           muncitor - este implicat direct în procesul obţinerii bunurilor materiale, execută lucrări manuale sau mecanizate;

•           maistru - organizează activităţi productive într-un sector sau în atelier, coordonează muncitorii din subordine;

•           tehnician - îndeplineşte sarcini cu caracter tehnic din domeniile ştiinţelor fizice (inclusiv ingineria şi tehnologia), ştiinţele vieţii, sociale şi umaniste;

•           operator (figura 4) - supraveghează funcţionarea maşinii de lucru sau efectuează diferite operaţii folosind maşini sau aparate;

•           proiectant - întocmeşte proiecte şi lucrări tehnice;

•           programator - realizează programarea calculatoarelor în diverse limbaje necesare desfăşurării proceselor tehnologice.

Calificări profesionale noi

Calificări profesionale noi

Calificările profesionale sunt în strânsă concordanţă cu cererea de forţă de muncă pe piaţa muncii. Aceasta, la rândul său depinde de resurse, potenţial economic şi turistic. între cererea şi oferta de forţă de muncă se interpune şcoala care asigură calificările, specializările cerute pe piaţa muncii. Se observă un deficit de forţă de muncă în domeniile: turism şi alimentaţie, telecomunicaţii, agroturism, comerţ, informatica, cqlectarea/depozitarea şi reciclarea deşeurilor, electronică, construcţii, industria materialelor de construcţii, estetica şi îngrijirea corpului omenesc, reţele de distribuţie pentru produse agricole ecologice, transport, industria lemnului.

De asemenea în oferta şcolară a sistemului de învăţământ se vor introduce specializări, precum: tehnician merceolog, broker, asistent asigurări, operator tehnologii neconvenţionale, confecţioner tâmplărie şi mase plastice, montator produse rigips, asistent social, administrator credite, montator aparate aer condiţionat, asistent social.

Ca o consecinţă a progresului tehnologic, în primul rând al introducerii tehnologiilor electronice de vârf, ocupaţiile tradiţionale şi-au schimbat conţinutul prin asimilarea acestor noi tehnologii şi au apărut noi ocupaţii, noi specializări (designer pagini web, administrator reţea, specialist IT, programator, inginer de sistem, IT Support Technician).

In domeniul agricol sunt cerute pe piaţa muncii calificări caracteristice zonelor rural - montane, iar în domeniul resurselor energetice se impun calificări noi în concordanţă cu tehnologiile performante şi ecologice.