Protecţia mediului în contextul diferitelor domenii profesionale

PROTECŢIA MEDIULUI ÎN CONTEXTUL DIFERITELOR DOMENII PROFESIONALE

Ce modificări a suportat mediul înconjurător prin intervenţia omului?

De la apariţia omului până în prezent s-au produs multe modificări în peisajul geografic al Pământului, unele din cauze naturale (schimbări climatice, erupţii vulcanice, cutremure, incendii, transgresiuni maritime), altele datorate intervenţiei omului. Modificările în mediul înconjurător (figura 1) au luat amploare datorită intervenţiei masive, chiar agresive a omului în mediu. în scopul asigurării nevoilor şi din dorinţa de a trăi confortabil, de multe ori, omul a neglijat efectele proceselor tehnologice care au condus la poluarea şi degradarea propriului mediu de viaţă. Mediul înconjurător a fost supus unor mari influenţe din partea industriei, transporturilor, agriculturii, silviculturii, pisciculturii şi a modului de utilizare a energiei. Astfel, mediul natural a fost înlocuit cu o natură transformată de om, împânzită cu aşezări omeneşti, cu exploatări miniere, cu uzine fumegânde, fără fond forestier dar cu „păduri de sonde".

Spre deosebire de peisajul geografic care include numai elemente vizibile, mediul înconjurător cuprinde şi elemente invizibile, cum ar fi: temperatura aerului, presiunea şi mişcarea maselor de aer, umiditatea.

 Mediul înconjurător este mediul în care trăim, constituit din totalitatea factorilor naturali (abiotici şi biotici) şi a celor creaţi prin activitatea umană (factori antropici) care, în strânsă interacţiune, determină condiţiile de viaţă pentru om şi pentru dezvoltarea societăţii.

 Elementele componente ale mediului înconjurător sunt:

a) elemente primare - mediul abiotic, grupat în trei sfere geologice: atmosferă, hidrosfera, litosfera.

Atmosfera, învelişul gazos ce înconjoară suprafaţa terestră, are rolul de a asigura condiţia primordială a vieţii (respiraţia), de menţinere a temperaturii la suprafaţa Pământului în limite ce permit perpetuarea vieţii, de a filtra (prin intermediul stratului de ozon) radiaţiile ultraviolete puternice generate de Soare, de a permite transmiterea sunetelor, a undelor radio şi nu în ultimul rând de a realiza circuitul apei în natură.

Dezvoltarea industrială şi a transporturilor auto au condus la apariţia unor noi surse de emanare în atmosferă a unor cantităţi tot mai mari de gaze, praf şi particule active chimic, formându-se ceţuri nocive.

Hidrosfera contribuie la menţinerea echilibrului ecologic natural. Ea constuie mediu de viaţă pentru flora şi fauna acvatică, asigură dezvoltarea vegetaţiei terestre, permite îndepărtarea reziduurilor naturale.

Mare însemnătate au şi oceanele şi mările: curenţii oceanici influenţează clima ţărmurilor şi prezintă importanţă economică în determinarea perimetrelor de pescuit; mareele au însemnătate şi în producerea curentului electric; apa de mare conţine săruri ce constituie o sursă de materii prime.

Litosfera este pătura de la suprafaţă care poartă la partea sa superioară solul şi cuprinde toate zăcămintele cu valoare economică importantă.

b)              elemente derivate - mediul biotic

Plantele reprezintă o componentă care imprimă funcţionalitate economică: surse de hrană, de combustibil, de materiale de construcţie. Deasemeni, ele reprezintă pârghia de echilibrare a mediului înconjurător, în afara căruia omul n-ar putea vieţui.

Resursele faunistice sunt tot atât de utile vieţii omului ca şi plantele cultivate, pentru valoarea produselor alimentare şi nealimentare, pentru muncă, pentru companie. Domesticirea a produs modificări de ordin fiziologic şi anatomic asupra animalelor şi a impus omului anumite transformări în mediul natural: defrişări pentru obţinerea de păşuni şi fâneţe, introducerea în cultură a plantelor furajere, apariţia unor ocupaţii noi pentru societatea umană. In zilele noastre se poate vorbi şi de „zootehnie marină" datorită crescătoriilor de peşte, moluşte şi crustacei.

c)             elemente antropice - introduse de om prin activităţile

sale conştiente, respectiv: expansiunea aşezărilor omeneşti,

defrişarea pădurilor (figura 2) uneori în scopul extinderii

suprafeţelor agricole, folosirea excesivă a îngrăşămintelor

chimice, a insecticidelor şi pesticidelor. Nu în ultimul rând

industria a contribuit în mod decisiv la degradarea mediului

natural.

(ONU) în cadrul căreia exiastă cinci organizaţii specifice

problemelor ecologice ale mediului.______________________ 

termoenergetică    siderurgică   neferoasă                   deconstrucţii        chimică       de transport

Dacă iniţial, industriile s-au aglomerat în zonele de exploatare a materiilor prime şi energetice, apoi în zonele portuale, acum ele s-au generalizat pe întreg teritoriu (trecând din marile aşezări urbane, în suburbii, în mici oraşe şi chiar în mediul rural). Astfel s-au modificat funcţiile economice ale unor regiuni; forţa de muncă rurală a migrat spre oraş, cu consecinţa urbanizării rapide. Pentru asigurarea necesarului de apă industriilor, s-au amenajat lacuri de acumulare şi aducţiuni pe conducte; în vederea aprovizionării cu materii prime s-au construit reţele de transport, conducte pentru combustibili lichizi şi gazoşi, cabluri electrice; s-au construit locuinţe pentru lucrătorii din industrii, a crescut numărul mijloacelor de transport.

Apar noxele atmosferice şi poluanţii apelor: praful de ciment, fumul şi gazele nocive răspândite de furnale, oţelării, termocentrale, uzinele chimice, topitoriile de metale. Deversările de reziduuri în apele curgătoare şi infiltrate în apele freatice au provocat dispariţia faunei din multe râuri.

Mijloacele de transport terestre sunt cele dintâi care influenţează mediul înconjurător. Transporturile auto au o influenţă nocivă asupra mediului, fiind o importantă sursă de poluare atmosferică: consumă oxigen şi elimină gaze de eşapament compuse din oxid de carbon, oxid de azot, hidrocarburi parţial arse, mici cantităţi de plumb.

Transporturile aeriene supersonice produc zgomot şi contribuie la destrămarea stratului de ozon. | Ce înseamnă protecţia mediului?

Prin conservare se înţelege utilizarea resurselor naturale cu maximă eficienţă, în mod raţional, pe baza respectării riguroase a potenţialului productiv şi a capacităţii de suport a mediului; conservarea mediului trebuie să devină parte integrantă a proceselor tehnologice de utilizare a resurselor şi de organizare a teritoriului. Integritatea mediului înconjurător, ca sistem, este asigurată prin funcţionarea echilibrată a subsistemelor sale naturale şi umane. Conservarea mediului constituie o problemă ecologică de actualitate. Există urgenţe ecologice, cum ar fi reciclarea materialelor şi lupta împotriva poluării.

Conservarea mediului cuprinde următoarele activităţi:

-  cercetări asupra potenţialului natural de poluare;

-  studiul tuturor surselor de poluare;

-  tehnologii de combatere a poluării;

-  tratarea poluanţilor;

-  intervenţia rapidă în situaţii de criză;

-  măsuri de ameliorare.

Protecţia mediului (figura 3) se referă la protecţia tuturor componentelor naturii: aer, ape, sol, conservarea resurselor minerale, biologice, habitatului uman, spaţiului cosmic.

Ocrotirea naturii se poate realiza prin parcuri naţionale, rezervaţii (figura 4) şi refugii. Peisajele unei ţări reprezintă o bogăţie estetică şi economică, un specific al ei legat de o anume istorie.

Protecţia mediului trebuie să se bazeze pe colaborare naţională şi internaţională. în ţark noastră, protecţia mediului şi măsurile de ameliorare este legiferată prin „Legea protecţiei mediului". Obiectivul principal al legii este reglementarea protecţiei mediului pe baza principiilor şi strategiilor, în vederea dezvoltării durabile a societăţii.

Un rol important are Organizaţia Naţiunilor Unite

•  Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO)

•  Organizaţia pentru Educaţie Ştiinţifică şi Culturală UNESCO

 •  Organizaţia Mondială a Sănătăţii OMS

•  Organizaţia Meteorologică Mondială OMM

•  Organizaţia Maritimă Consultativă Internaţională OMCI Există şi organizaţii regionale, precum:

•  Consiliul Europei (figura 5)

•  Organizaţia de Cooperare şi dezvoltare Economică OCDE

•                                                       Comunitatea Europeană

Acestea au ca scop: inventarierea resurselor, studierea relaţiilor

'                                            dintre economie şi mediu, poluare, elaborarea şi emiterea unor

Fig. 5 Consiliul Europei               prevederi obligatorii pentru ţările membre.

Surse de poluare şi măsuri de protecţie a atmosferei

Poluarea aerului (figura 6) reprezintă ansamblul schimbărilor fizice, chimice sau termice ale compoziţiei şi calităţii aerului cu efecte negative asupra omului, apei, vegetaţiei, solului, construcţiilor, instalaţiilor, fenomenelor meteorologice.

- industria        - industria      - metalurgia       - materiale        - industria        -mijloace

Protecţia calităţii aerului urmăreşte prevenirea, limitarea deteriorării şi ameliorarea calităţii aerului pentru a evita manifestarea unor efecte negative asupra mediului, sănătăţii omului şi asupra bunurilor materiale.

Măsurile care se iau în scopul păstrării calităţii aerului:

•     introducerea de tehnici şi tehnologii adecvate reţinerii poluanţilor la surse: fixarea de filtre la fabricile de negru de fum, ciment, var; instalarea echipamente de desulfurare a gazelor provenite de la termocentrale; echiparea autovehiculelor cu convertoare catalitice; dotarea cu instalaţii de captare a gazelor din cocserii şi cuptoare electrice; utilizarea epuratoarelor de gaze la centralele electrice;

•     gestionarea resursei de aer în sensul reducerii emisiilor de poluanţi la minim: utilizarea cărbunilor de tip superior; construirea coşurilor înalte la fabrici în vederea dispersării gazelor nocive la mare înălţime şi în situaţii meteo care favorizează dispersia lor; amplasarea unităţilor industriale departe de centrele populate sau pe terenuri ce prezintă condiţii favorabile autopurificării aerului;

modernizarea şi perfecţionarea sistemului naţional de monitorizare integrală a calităţii aerului.

Zgomotul, complex de sunete care produc o senzaţie dezagreabilă şi agresivă, este o noxă complementară.

Surse de poluare fonică: trafic feroviar şi aerian, activităţi din industrie, din construcţii, zgomot social.

Măsurile de combatere a zgomotului se grupează în: •măsuri tehnice - insonorizarea surselor de zgomot cu materiale termoabsorbante şi termoizolante;

•  medicale - utilizarea antifoanelor;

•  atenuarea prin bariere de vegetaţie arborescentă.

Surse de poluare. Măsuri de protecţie şi convervare a calităţii apelor

- de natură fizică

(depunerile radioactive, deşeurile radioactive, ape termale, ape calde provenite din procesele de răcire tehnologică)

- de natură chimică

| din deşeuri industriale), plumbul j ( gaze de eşapament, industrie), I {hidrocarburi (gudoane de fum, arderea) I incompletă a combustibililor), azotaţi I j (îngrăşăminte chimice, detergenţi, besticide), cadmiu (reziduuri, aerosoli)

- de natură biologică

nicroorganisme patogei substanţe organice can fermentează)

Mările şi oceanele au fost invadate de construcţi industriale şi de agrement şi anume: platforme petroliere, centrale electrice, subacvatice sau plutitoare, uzine şi aeroporturi plutitoare, instalaţii pentru extragerea mineralelor radioactive din apa mării sau pentru producerea de oxigen şi hidrogen lichid, hoteluri şi restaurante submarine, vase - hotel. A apărut turismul şi urbanismul submarin.

Poluarea mărilor şi oceanelor se datorează cantităţii mari de deşeuri deversate. Principalii poluanţi sunt:

-  hidrocarburile provenite de la platformele petroliere, pierderile la transportul prin conducte sau petroliere, spălatul tancurilor petroliere, exploatări petroliere şi rafinării situate în apropierea apelor;

-  apele uzate provenite de pe continent contaminate cu pesticide, metale grele;

-  pulberile radioactive provenite de la explozii atomice, deşeuri radioactive şi uzine atomice care evacuează ape radioactive.

Prin acţiunile sale, omul poate aduce modificări şi în hidrografie, respectiv corectări de cursuri, indiguiri, ecluzări.

Deasemenea au loc deversări de ape reziduuale (ape de canalizare ce conţin detergenţi, resturi de produse petroliere, particule de mase platice).

Dezvoltarea continuă a societăţii conduce la un consum sporit de apă. Necesarul de apă potabilă are în vedere consumul pentru: nevoile gospodăreşti ale populaţiei, nevoile publice, stingerea incendiilor, industria locală, irigaţii. Consumul de apă industrială este mare, deoarece întreprinderile folosesc apa pentru diferite cerinţe: tehnologice (producerea aburului, includerea în produsul fabricat, răcirea agregatelor, spălarea produselor, transportul hidraulic al materiilor prime) igienico-sanitare ale angajaţilor, pentru combaterea incendiilor, pentru spălatul incintelor, pentru acoperirea pierderilor prin evaporare.

Măsuri pentru creşterea disponibilului de apă:

-  planificarea apelor disponibile;

-  reciclarea apei folosită în industrie;

-  dezvoltarea lacurilor de acumulare (figura 8);

-  creşterea zonelor împădurite;

-  utilizarea apelor subterane;

-  desalinizarea apei de mare.

Pe plan mondial, cel mai mare consum de apă îl deţine agricultura (irigaţii, piscicultura), pe locul al doilea industria şi pe al trilea loc consumul casnic.

Măsuri de protecţie a apelor şi a ecosistemelor acvatice.

-  construirea de staţii de epurare a apelor reziduuale (figura 9) ale localităţilor şi unităţilor zootehnice înainte de vărsarea lor în sursele naturale de apă;

-  construirea de sisteme de epurare şi neutralizare a substanţelor chimice nocive conţinute de apele reziduale industriale;

-  dotarea cu sisteme de reţinere şi colectare a substanţelor radioactive din apele reziduale;

-  distrugerea prin dezinfecţie a germenilor patogeni conţinuţi în apele uzate ale spitalelor, laboratoarelor, unităţilor industriei alimentare;

-  controlul depozitării reziduurilor care pot polua apa.

Protecţia şi conservarea calităţii solului

Am văzut că degradarea solului are drept cauze, pe lângă cele naturale (eroziunea datorată apelor curgătoare/vântului/ valurilor/gheţarilor, alunecarea terenului) şi acţiunile umane (exploatări miniere de adâncime, defrişările pădurilor, desecări, cultivare intensivă, păşunat excesiv, chimizare, scoatere din circuitul agricol pentru ocuparea cu diferite construcţii). Pe lângă acestea intervine şi poluarea prin intermediul atmosferei.

Degradarea solului din punct de vedere fizic, chimic şi biologic afectează negativ echilibrul ecosistemelor terestre, fertilitatea solului. Poluarea solului determină contaminarea producţiilor agricole cu microorganisme patogene şi elemente chimice toxice.

Protecţia calităţii solului presupune:

•   agricultură ecologică (parcelare şi orientarea culturilor în funcţie de factorii ecologici - figura 10, rotaţia culturilor, terasare);

•  agricultură fără arat (semănat în mirişte);

•  colectarea şi sortarea igienică a reziduurilor solide: incinerarea lor pentru producerea energiei electrice şi termice, recuperarea materiilor prime sau transformarea celor organice în biogaz şi îngrăşăminte, recuperarea unor aliaje din reziduurile industriale miniere şi metalurgice în vederea utilizării în industria materialelor de construcţii sau ca amendamente pentru soluri deficitare;

•  distribuirea controlată a pesticidelor şi a îngrăşămintelor chimice;

•  respectarea regimului silvic pentru conservarea pădurilor;

•  exploatarea resurselor pădurii, a fondului cinegetic şi piscicol, în limitele potenţialului de regenerare.

| Dezvoltare durabilă

în faţa omului nu trebuie să stea misiunea de a domina natura, ci mai ales de a controla raţional propria dominaţie asupra naturii.

Obiectivul general al dezvoltării durabile este găsirea nivelului optim de interacţiune a celor patru sisteme: economic, uman, ambiental, tehnologic într-un proces dinamic şi flexibil de funcţionare. Interacţiunile între societate, economie şi mediu sunt prezentate schematic în figura 11.

Cerinţele minime pentru realizarea dezvoltării durabile se referă la:

-  redimensionarea creşterii economice pornind de la o folosire cât mai raţională şi echilibrată a resurselor, astfel încât să se obţină produse de calitate, netoxice şi cu deşeuri minime;

-  îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor, eliminarea sărăciei în condiţiile satisfacerii nevoilor esenţiale pentru un loc de muncă, hrană, energie, locuinţă şi sănătate;

-  asigurarea creşterii populaţiei la un nivel acceptabil;

-   conservarea calităţii mediului, remedierea biodiversităţii ecosistemelor;

-  reorientarea tehnologiilor;

-  creşterea gradului de participare a organismelor de guvernare în luarea deciziilor privind economia şi mediul.

Ştiai

•   industria este şi va continua să fie sursa principală de reziduuri, atât în ceea ce priveşte cantitatea, cât şi toxicitatea?

•   odată cu dezvoltarea industrială şi creşterea explozivă a populaţiei, deşeurile au devenit greu biodegradabile (pesticide, detergenţi, deşeuri radioactive) ?

Reţineţi

Principiile dezvoltării durabile

•  principiul precauţiei; conform acestuia, dacă o activitate sau o substanţă comportă risc semnificativ de deteriorare a mediului, atunci se impune renunţarea la aceasta sau vor fi admise numai niveluri minime.

•  „ poluatorul plăteşte"

•  utilizatorul plăteşte, în scopul folosirii şi mai ales a cererii de produse poluante

•  coresponsabilităţii, implicarea tuturor factorilor de acţiune şi de decizie

•  celei mai bune tehnologii

•  stadardelor de calitate ale mediului - stabilirea prin legi a cerinţelor privind calitatea mediului.

•  analizei ciclului de viaţă al produselor pentru a stabili toate implicaţiile ecologice ale obţinerii unui produs sau realizării unui serviciu, pornind de la resursele naturale necesare, continuând cu poluarea şi reziduurile rezultate şi terminând cu deşeurile rămase după epuizare/ consumarea produsului sau serviciului.

Sursele de poluare ale mediului sunt: industria (extractivă, siderurgică, chimică, alimentară, a materialelor de construcţii, a materialelor plastice), agricultura (lucrări de îmbunătăţirifinanciare, pesticide, îngrăşăminte, dejecţii), activităţile menajere (deşeuri, încălzirea spaţiilor) şi transporturile (motoarele cu ardere internă).

Economia trebuie să ţină seama de condiţiile de mediu. Ea are ca sarcină reducerea la minimum sau chiar de a elimina reziduurile, de a recupera produsele utile din ele şi de a le recicla. Nesocotirea legilor naturii conduce la dezechilibre ecologice. Omul trebuie să repare şi mai ales, să păstreze şi protejeze natura.