PROTECŢIA MEDIULUI ÎN CONTEXTUL DIFERITELOR DOMENII PROFESIONALE
Ce modificări a suportat
mediul înconjurător prin intervenţia omului?
De la apariţia omului până
în prezent s-au produs multe modificări în peisajul geografic al Pământului,
unele din cauze naturale (schimbări climatice, erupţii vulcanice, cutremure,
incendii, transgresiuni maritime), altele datorate intervenţiei omului.
Modificările în mediul înconjurător (figura 1) au luat amploare datorită
intervenţiei masive, chiar agresive a omului în mediu. în scopul asigurării
nevoilor şi din dorinţa de a trăi confortabil, de multe ori, omul a neglijat
efectele proceselor tehnologice care au condus la poluarea şi degradarea
propriului mediu de viaţă. Mediul înconjurător a fost supus unor mari influenţe
din partea industriei, transporturilor, agriculturii, silviculturii,
pisciculturii şi a modului de utilizare a energiei. Astfel, mediul natural a
fost înlocuit cu o natură transformată de om, împânzită cu aşezări omeneşti, cu
exploatări miniere, cu uzine fumegânde, fără fond forestier dar cu „păduri de
sonde".
Spre deosebire de peisajul
geografic care include numai elemente vizibile, mediul înconjurător cuprinde şi
elemente invizibile, cum ar fi: temperatura aerului, presiunea şi mişcarea
maselor de aer, umiditatea.
a) elemente primare - mediul abiotic, grupat în
trei sfere geologice: atmosferă, hidrosfera, litosfera.
Atmosfera, învelişul gazos ce înconjoară suprafaţa terestră,
are rolul de a asigura condiţia primordială a vieţii (respiraţia), de menţinere
a temperaturii la suprafaţa Pământului în limite ce permit perpetuarea vieţii,
de a filtra (prin intermediul stratului de ozon) radiaţiile ultraviolete
puternice generate de Soare, de a permite transmiterea sunetelor, a undelor
radio şi nu în ultimul rând de a realiza circuitul apei în natură.
Dezvoltarea industrială şi
a transporturilor auto au condus la apariţia unor noi surse de emanare în
atmosferă a unor cantităţi tot mai mari de gaze, praf şi particule active
chimic, formându-se ceţuri nocive.
Hidrosfera contribuie la
menţinerea echilibrului ecologic natural. Ea constuie mediu de viaţă
pentru flora şi fauna acvatică, asigură dezvoltarea vegetaţiei terestre, permite
îndepărtarea reziduurilor naturale.
Mare însemnătate au şi
oceanele şi mările: curenţii oceanici influenţează clima ţărmurilor şi prezintă
importanţă economică în determinarea perimetrelor de pescuit; mareele au
însemnătate şi în producerea curentului electric; apa de mare conţine săruri ce
constituie o sursă de materii prime.
Litosfera este pătura de la
suprafaţă care poartă la partea sa superioară solul şi cuprinde toate
zăcămintele cu valoare economică importantă.
b) elemente derivate - mediul biotic
Plantele reprezintă o
componentă care imprimă funcţionalitate economică: surse de hrană, de
combustibil, de materiale de construcţie. Deasemeni, ele reprezintă pârghia de
echilibrare a mediului înconjurător, în afara căruia omul n-ar putea vieţui.
Resursele faunistice sunt
tot atât de utile vieţii omului ca şi plantele cultivate, pentru valoarea
produselor alimentare şi nealimentare, pentru muncă, pentru companie.
Domesticirea a produs modificări de ordin fiziologic şi anatomic asupra
animalelor şi a impus omului anumite transformări în mediul natural: defrişări
pentru obţinerea de păşuni şi fâneţe, introducerea în cultură a plantelor
furajere, apariţia unor ocupaţii noi pentru societatea umană. In zilele noastre
se poate vorbi şi de „zootehnie marină" datorită crescătoriilor de peşte,
moluşte şi crustacei.
c) elemente antropice - introduse de om prin
activităţile
sale conştiente, respectiv: expansiunea aşezărilor omeneşti,
defrişarea pădurilor (figura 2) uneori în scopul extinderii
suprafeţelor agricole, folosirea excesivă a îngrăşămintelor
chimice, a insecticidelor şi pesticidelor. Nu în ultimul rând
industria a contribuit în mod decisiv la degradarea mediului
natural.
(ONU) în cadrul căreia exiastă cinci organizaţii specifice
problemelor ecologice ale mediului.______________________
termoenergetică siderurgică neferoasă deconstrucţii chimică de transport
Dacă iniţial, industriile
s-au aglomerat în zonele de exploatare a materiilor prime şi energetice, apoi
în zonele portuale, acum ele s-au generalizat pe întreg teritoriu (trecând din
marile aşezări urbane, în suburbii, în mici oraşe şi chiar în mediul rural).
Astfel s-au modificat funcţiile economice ale unor regiuni; forţa de muncă
rurală a migrat spre oraş, cu consecinţa urbanizării rapide. Pentru asigurarea
necesarului de apă industriilor, s-au amenajat lacuri de acumulare şi aducţiuni
pe conducte; în vederea aprovizionării cu materii prime s-au construit reţele
de transport, conducte pentru combustibili lichizi şi gazoşi, cabluri
electrice; s-au construit locuinţe pentru lucrătorii din industrii, a crescut
numărul mijloacelor de transport.
Apar noxele atmosferice şi
poluanţii apelor: praful de ciment, fumul şi gazele nocive răspândite de furnale,
oţelării, termocentrale, uzinele chimice, topitoriile de metale. Deversările de
reziduuri în apele curgătoare şi infiltrate în apele freatice au provocat
dispariţia faunei din multe râuri.
Mijloacele de transport
terestre sunt cele dintâi care influenţează mediul înconjurător. Transporturile
auto au o influenţă nocivă asupra mediului, fiind o importantă sursă de poluare
atmosferică: consumă oxigen şi elimină gaze de eşapament compuse din oxid de
carbon, oxid de azot, hidrocarburi parţial arse, mici cantităţi de plumb.
Transporturile aeriene
supersonice produc zgomot şi contribuie la destrămarea stratului de ozon. | Ce înseamnă protecţia
mediului?
Prin conservare se
înţelege utilizarea resurselor naturale cu maximă eficienţă, în mod raţional,
pe baza respectării riguroase a potenţialului productiv şi a capacităţii de
suport a mediului; conservarea mediului trebuie să devină parte integrantă a
proceselor tehnologice de utilizare a resurselor şi de organizare a
teritoriului. Integritatea mediului înconjurător, ca sistem, este asigurată
prin funcţionarea echilibrată a subsistemelor sale naturale şi umane.
Conservarea mediului constituie o problemă ecologică de actualitate. Există
urgenţe ecologice, cum ar fi reciclarea materialelor şi lupta împotriva poluării.
Conservarea mediului
cuprinde următoarele activităţi:
-
cercetări asupra potenţialului natural de poluare;
-
studiul tuturor surselor de poluare;
-
tehnologii de combatere a poluării;
-
tratarea poluanţilor;
-
intervenţia rapidă în situaţii de criză;
-
măsuri de ameliorare.
Protecţia mediului (figura
3) se referă la protecţia tuturor componentelor naturii: aer, ape, sol,
conservarea resurselor minerale, biologice, habitatului uman, spaţiului cosmic.
Ocrotirea naturii se poate
realiza prin parcuri naţionale, rezervaţii (figura 4) şi refugii. Peisajele
unei ţări reprezintă o bogăţie estetică şi economică, un specific al ei legat
de o anume istorie.
Protecţia mediului trebuie
să se bazeze pe colaborare naţională şi internaţională. în ţark noastră, protecţia
mediului şi măsurile de ameliorare este legiferată prin „Legea protecţiei
mediului". Obiectivul principal al legii este reglementarea protecţiei
mediului pe baza principiilor şi strategiilor, în vederea dezvoltării durabile
a societăţii.
Un rol important are
Organizaţia Naţiunilor Unite
• Organizaţia pentru
Educaţie Ştiinţifică şi Culturală UNESCO
• Organizaţia Meteorologică
Mondială OMM
• Organizaţia Maritimă
Consultativă Internaţională OMCI Există şi organizaţii regionale, precum:
• Consiliul Europei (figura
5)
• Organizaţia de Cooperare
şi dezvoltare Economică OCDE
• Comunitatea
Europeană
Acestea au ca scop:
inventarierea resurselor, studierea relaţiilor
' dintre
economie şi mediu, poluare, elaborarea şi emiterea unor
Fig.
5 Consiliul Europei prevederi obligatorii
pentru ţările membre.
Surse de poluare şi măsuri de protecţie a
atmosferei
Poluarea aerului (figura
6) reprezintă ansamblul schimbărilor fizice, chimice sau termice ale
compoziţiei şi calităţii aerului cu efecte negative asupra omului, apei,
vegetaţiei, solului, construcţiilor, instalaţiilor, fenomenelor meteorologice.
- industria - industria - metalurgia - materiale - industria -mijloace
Protecţia calităţii
aerului urmăreşte prevenirea, limitarea deteriorării şi ameliorarea calităţii
aerului pentru a evita manifestarea unor efecte negative asupra mediului,
sănătăţii omului şi asupra bunurilor materiale.
Măsurile care se iau în scopul păstrării calităţii aerului:
•
introducerea de tehnici şi tehnologii adecvate
reţinerii poluanţilor la surse: fixarea de filtre la fabricile de negru de fum,
ciment, var; instalarea echipamente de desulfurare a gazelor provenite de la
termocentrale; echiparea autovehiculelor cu convertoare catalitice; dotarea cu
instalaţii de captare a gazelor din cocserii şi cuptoare electrice; utilizarea
epuratoarelor de gaze la centralele electrice;
•
gestionarea resursei de aer în sensul reducerii
emisiilor de poluanţi la minim: utilizarea cărbunilor de tip superior;
construirea coşurilor înalte la fabrici în vederea dispersării gazelor nocive
la mare înălţime şi în situaţii meteo care favorizează dispersia lor;
amplasarea unităţilor industriale departe de centrele populate sau pe terenuri
ce prezintă condiţii favorabile autopurificării aerului;
Zgomotul, complex de
sunete care produc o senzaţie dezagreabilă şi agresivă, este o noxă
complementară.
Surse de poluare fonică:
trafic feroviar şi aerian, activităţi din industrie, din construcţii, zgomot
social.
Măsurile de combatere a
zgomotului se grupează în: •măsuri tehnice - insonorizarea surselor de zgomot
cu materiale termoabsorbante şi termoizolante;
•
medicale - utilizarea antifoanelor;
•
atenuarea prin bariere de vegetaţie arborescentă.
Surse de poluare. Măsuri de protecţie şi convervare
a calităţii apelor
- de natură fizică
(depunerile radioactive, deşeurile radioactive, ape
termale, ape calde provenite din procesele de răcire tehnologică)
- de natură chimică
| din deşeuri
industriale), plumbul j ( gaze de eşapament, industrie), I {hidrocarburi (gudoane de
fum, arderea) I incompletă a combustibililor), azotaţi I j (îngrăşăminte chimice,
detergenţi, besticide), cadmiu (reziduuri, aerosoli)
- de natură biologică
nicroorganisme patogei substanţe organice can fermentează)
Poluarea mărilor şi
oceanelor se datorează cantităţii mari de deşeuri deversate. Principalii
poluanţi sunt:
-
hidrocarburile provenite de la platformele
petroliere, pierderile la transportul prin conducte sau petroliere, spălatul
tancurilor petroliere, exploatări petroliere şi rafinării situate în apropierea
apelor;
-
apele uzate provenite de pe continent contaminate
cu pesticide, metale grele;
-
pulberile radioactive provenite de la explozii
atomice, deşeuri radioactive şi uzine atomice care evacuează ape radioactive.
Prin acţiunile sale, omul
poate aduce modificări şi în hidrografie, respectiv corectări de cursuri, indiguiri,
ecluzări.
Deasemenea au loc
deversări de ape reziduuale (ape de canalizare ce conţin detergenţi, resturi de
produse petroliere, particule de mase platice).
Dezvoltarea continuă a
societăţii conduce la un consum sporit de apă. Necesarul de apă potabilă are în
vedere consumul pentru: nevoile gospodăreşti ale populaţiei, nevoile publice,
stingerea incendiilor, industria locală, irigaţii. Consumul de apă industrială
este mare, deoarece întreprinderile folosesc apa pentru diferite cerinţe:
tehnologice (producerea aburului, includerea în produsul fabricat, răcirea
agregatelor, spălarea produselor, transportul hidraulic al materiilor prime)
igienico-sanitare ale angajaţilor, pentru combaterea incendiilor, pentru
spălatul incintelor, pentru acoperirea pierderilor prin evaporare.
Măsuri pentru creşterea disponibilului de apă:
-
planificarea apelor disponibile;
-
reciclarea apei folosită în industrie;
-
dezvoltarea lacurilor de acumulare (figura 8);
-
creşterea zonelor împădurite;
-
utilizarea apelor subterane;
-
desalinizarea apei de mare.
Pe plan mondial, cel mai
mare consum de apă îl deţine agricultura (irigaţii, piscicultura), pe locul al
doilea industria şi pe al trilea loc consumul casnic.
Măsuri de protecţie a apelor şi a ecosistemelor
acvatice.
-
construirea de staţii de epurare a apelor
reziduuale (figura 9) ale localităţilor şi unităţilor zootehnice înainte de
vărsarea lor în sursele naturale de apă;
-
construirea de sisteme de epurare şi neutralizare a
substanţelor chimice nocive conţinute de apele reziduale industriale;
-
dotarea cu sisteme de reţinere şi colectare a
substanţelor radioactive din apele reziduale;
-
distrugerea prin dezinfecţie a germenilor patogeni
conţinuţi în apele uzate ale spitalelor, laboratoarelor, unităţilor industriei
alimentare;
-
controlul depozitării reziduurilor care pot polua
apa.
Protecţia şi conservarea calităţii solului
Am văzut că degradarea
solului are drept cauze, pe lângă cele naturale (eroziunea datorată apelor
curgătoare/vântului/ valurilor/gheţarilor, alunecarea terenului) şi acţiunile
umane (exploatări miniere de adâncime, defrişările pădurilor, desecări,
cultivare intensivă, păşunat excesiv, chimizare, scoatere din circuitul agricol
pentru ocuparea cu diferite construcţii). Pe lângă acestea intervine şi
poluarea prin intermediul atmosferei.
Degradarea solului din
punct de vedere fizic, chimic şi biologic afectează negativ echilibrul
ecosistemelor terestre, fertilitatea solului. Poluarea solului determină
contaminarea producţiilor agricole cu microorganisme patogene şi elemente
chimice toxice.
Protecţia calităţii
solului presupune:
• agricultură ecologică (parcelare
şi orientarea culturilor în funcţie de factorii ecologici - figura 10, rotaţia culturilor,
terasare);
•
agricultură fără arat (semănat în mirişte);
•
colectarea şi sortarea igienică a reziduurilor
solide: incinerarea lor pentru producerea energiei electrice şi termice,
recuperarea materiilor prime sau transformarea celor organice în biogaz şi
îngrăşăminte, recuperarea unor aliaje din reziduurile industriale miniere şi
metalurgice în vederea utilizării în industria materialelor de construcţii sau
ca amendamente pentru soluri deficitare;
•
distribuirea controlată a pesticidelor şi a
îngrăşămintelor chimice;
•
respectarea regimului silvic pentru conservarea
pădurilor;
•
exploatarea resurselor pădurii, a fondului
cinegetic şi piscicol, în limitele potenţialului de regenerare.
| Dezvoltare durabilă
în faţa omului nu trebuie
să stea misiunea de a domina natura, ci mai ales de a controla raţional propria
dominaţie asupra naturii.
Obiectivul general al
dezvoltării durabile este găsirea nivelului optim de interacţiune a celor patru
sisteme: economic, uman, ambiental, tehnologic într-un proces dinamic şi
flexibil de funcţionare. Interacţiunile între societate, economie şi mediu sunt
prezentate schematic în figura 11.
Cerinţele minime pentru
realizarea dezvoltării durabile se referă la:
-
redimensionarea creşterii economice pornind de la o
folosire cât mai raţională şi echilibrată a resurselor, astfel încât să se
obţină produse de calitate, netoxice şi cu deşeuri minime;
-
îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor,
eliminarea sărăciei în condiţiile satisfacerii nevoilor esenţiale pentru un loc
de muncă, hrană, energie, locuinţă şi sănătate;
-
asigurarea creşterii populaţiei la un nivel
acceptabil;
- conservarea calităţii mediului, remedierea biodiversităţii
ecosistemelor;
-
reorientarea tehnologiilor;
-
creşterea gradului de participare a organismelor de
guvernare în luarea deciziilor privind economia şi mediul.
•
industria este şi va continua să fie sursa
principală de reziduuri, atât în ceea ce priveşte cantitatea, cât şi
toxicitatea?
•
odată cu dezvoltarea industrială şi creşterea
explozivă a populaţiei, deşeurile au devenit greu biodegradabile (pesticide,
detergenţi, deşeuri radioactive) ?
Reţineţi
Principiile dezvoltării
durabile
•
principiul precauţiei; conform acestuia, dacă o
activitate sau o substanţă comportă risc semnificativ de deteriorare a
mediului, atunci se impune renunţarea la aceasta sau vor fi admise numai
niveluri minime.
•
„ poluatorul plăteşte"
•
utilizatorul plăteşte, în scopul folosirii şi mai
ales a cererii de produse poluante
•
coresponsabilităţii, implicarea tuturor factorilor
de acţiune şi de decizie
•
celei mai bune tehnologii
•
stadardelor de calitate ale mediului - stabilirea
prin legi a cerinţelor privind calitatea mediului.
•
analizei ciclului de viaţă al produselor pentru a
stabili toate implicaţiile ecologice ale obţinerii unui produs sau realizării
unui serviciu, pornind de la resursele naturale necesare, continuând cu
poluarea şi reziduurile rezultate şi terminând cu deşeurile rămase după
epuizare/ consumarea produsului sau serviciului.
Sursele de poluare ale mediului sunt: industria
(extractivă, siderurgică, chimică, alimentară, a materialelor de construcţii, a
materialelor plastice), agricultura (lucrări de îmbunătăţirifinanciare,
pesticide, îngrăşăminte, dejecţii), activităţile menajere (deşeuri, încălzirea
spaţiilor) şi transporturile (motoarele cu ardere internă).
Economia trebuie să ţină seama de condiţiile de mediu.
Ea are ca sarcină reducerea la minimum sau chiar de a elimina reziduurile, de a
recupera produsele utile din ele şi de a le recicla. Nesocotirea legilor
naturii conduce la dezechilibre ecologice. Omul trebuie să repare şi mai ales,
să păstreze şi protejeze natura.