miercuri, 18 octombrie 2017

Tehnologii de obtinere a energiei-3

Centrale hidroelectrice (CHE)
Hidrocentralele (figura 18) sunt instalaţii complexe în care energia hidraulică a căderilor de ape naturale sau artificiale este transformată în energie mecanică prin intermediul turbinelor hidraulice şi apoi în energie electrică, în generatoare de curent electric.
Energia hidraulică depinde de debitul cursurilor de apă care este variabil în timp, de înălţimea căderii de apă şi indirect, de condiţiile meteorologice. Astfel, centralele pot fi amplasate: pe râuri, fluvii cu debite foarte mari de apă, pe râuri de deal cu pante medii (figura 19), pe râuri de munte care curg de-a lungul unor pante repezi (figura 20). Pentru realizarea hidrocentralelor se fac anumite construcţii şi amenajări hidroenergetice.
•  Barajul închide valea unui curs de râu şi serveşte la crearea unei diferenţe de nivel pentru căderea de apă, a unei acumulări de apă sau în ambele scopuri.
•  Lacul de acumulare constituie o rezervă „tampon" de apă, care compensează variaţiile de debit ale râului. Se poate crea artificial o mărire a debitului, proporţională cu mărimea lacului, pentru o anumită perioadă de timp.
•  Canalul de aducţiune asigură circulaţia apei între lac și castelul de echilibru în cazul centralelor pe râuri cu pante mici de curgere. Poate fi construit sub formă de canale deschise, conducte sau tunele.
•  Castelul de echilibru este un rezervor situat la capătul canalului de aducţiune, serveşte la limitarea suprapresiunilor în conducta forţată şi asigură debitul necesar în momentul pornirii turbinelor sau la sporirea sarcinii acestora.
•  Conducta forţată uneşte castelul de echilibru cu sala turbinelor. Având panta mare, asigură o viteză şi o presiune mare la intrarea în turbină.
•  Canalul de fugă este conducta prin care se evacuează apa din turbinele hidraulice.
Cele trei tipuri de hidrocentrale existente prezintă o serie de particularităţi constructive şi de exploatare. La centralele pe râuri de munte, apa preluată din lacul format în spatele barajului coboară prin conducta forţată, cu pantă mare până la turbine, de unde prin canalul de fugă este returnată în albie. La centralele pe râuri cu debite şi pante mici (colinare), apa este preluată din lacul de acumulare prin conducta de aducţiune până într-un punct ce asigură o pantă şi o înălţime de cădere mai mare; aici se preia şi apa din castelul de echilibru. La centralele de pe fluvii, diferenţa de nivel se obţine pe seama înălţimii barajului, iar ansamblurile turbină-generator sunt amplasate în corpul barajului.
Ţara noastră dispune de o reţea dezvoltată de amenajări fcdroenergetice dintre care amintim:
Vidraru pe râul Argeş (figura 21); Ciunget pe Lotru (zonă de munte);
-  Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II pe Dunăre (pe fluviu);
-  Stejaru - Bicaz (figura 22) pe râul Bistriţa (zonă colinară).
Hidrocentralele prezintă următoarele avantaje: nu necesită combustibili, costul energiei electrice produse este scăzut, personal redus de întreţinere şi exploatare, nu poluează mediul ambiant, porniri/opriri uşoare şi rapide ce pot prelua variaţii bruşte de sarcină, siguranţă în funcţionare, randament ridicat.
Dezavantajele hidrocentralelor constau în: dependenţa de regimul fluvial, dependenţa amplasării faţă de formele de relief şi sursele de apă, valoarea foarte mare a investiţiei, efectuarea construcţiilor durează mult şi necesită forţă de muncă numeroasă.

Tehnologii neconvenţionale de obţinere a energiei
Valorificarea energiei solare
Energia solară poate fi valorificată în trei moduri:
•    obţinerea căldurii de joasă temperatură prin intermediul colectoarelor solare (panouri solare);
•  producerea căldurii de înaltă temperatură în centrale solare;
•  transformarea radiaţiei solare direct în energie electrică prin efect fotovoltaic (celule fotovoltaice).
Transferarea energiei solare către agentul termic de joasă temperatură se foloseşte în domeniul casnic, la sere, şi în unele tehnologii din industria alimentară şi textilă.
Panourile solare (figura 23) funcţionează pe principiul efectului de seră: geamul care acoperă colectorul nu permite căldurii să fie reflectată din nou în spaţiu, iar izolaţia nu permite dispersia căldurii. Suprafeţele colectorului sunt vopsite în culori închise, mate, care asigură absorbţia unei cantităţi mari de radiaţii solare.
La noi în ţară panourile solare sunt folosite în staţiunile de pe Litoral pentru obţinerea apei calde în hoteluri, la casele solare, la întreprinderea de ceramică de la Jimbolia.
A doua modalitate se realizează încălzind apa cu ajutorul unor oglinzi numite heliostate (figura 24). Aceaste oglinzi captează şi focalizează razele solare spre cuptorul unui cazan. Apa, transformată în aburi atinge temperaturi şi presiuni ridicate; aburul dirijat către turbina termică produce energie mecanică, iar aceasta este transformată de către generator în energie electrică.
A treia variantă vizează efectul fotovoltaic/fotoelectric; elementul care transformă energia solară în energie electrică este celula fotoeléctrica a cărei funcţionare se bazează pe proprietatea unor materiale cum este siliciul, de a produce energie electrică sub acțiunea razelor de lumină. Aceste centrale sunt utilizate în spaţiul cosmic pentru a asigura energia necesară sateliţilor ce se rotesc în jurul Pământului şi energia necesară funcţionării motoarelor rachetelor spaţiale. Deasemeni se utilizează la locuinţele aflate la distanţă de reţelele de distribuţie a energiei electrice (pe munţi, insule etc.). Este necesar totuşi, un sistem de stocare a energiei electrice pentru funcţionarea pe timp de noapte.
Captarea energiei eoliene
Centralele eoliene utilizează energia maselor de aer în mișcare - formă secundară a energiei solare. Ele au puteri mici de zeci sau sute de KW şi sunt construite în zone cu condiţii circulaţie permanentă a curenţilor de aer sau în zone izolate de sistemul energetic. Este necesară utilizarea unor turbine eoliene prevăzute cu palete mobile, a căror înclinare se face automat, în funcţie de viteza vântului. Pentru a se produce energie electrică turaţia se menţine constantă.
Energia eoliană nu costă nimic, este nelimitată în timp şi nepoluantă prin noxe fiind numită şi „energia verde". Este totuşi poluantă prin zgomotul pe care-l produce şi prin modificarea peisajului. Există premise ca, în pofida unor cheltuieli ale instalaţiilor relativ ridicate, în viitor să fie găsite soluţii mai economice şi cu randamente din ce în ce mai ridicate, astfel încât energia eoliană să aibă o pondere în balanţa energetică mondială.
Astfel de centrale se întâlnesc în Olanda, Danemarca, Italia, Franţa, Germania, SUA. In România sunt în funcţiune centrale eoliene la Tihuţa - Bistriţa, Ploieşti, Baia - Tulcea, Corbu - Constanţa (figura 25).
Tehnologia geotermală, o soluţie energetică
Centralele geotermice (figura 26) utilizează drept sursă de energie primară căldura internă a Pământului. Energia scoarţei terestre este nelimitată şi teoretic s-ar putea exploata în orice punct al Terrei.
Ca surse de energie geotermică amintim:
•  surse de abur fierbinte;
•  rezervoare naturale de apă fierbinte.
In cazul tuturor acestor surse, purtătorul de căldură este apa sau vaporii de apă la presiuni şi temperaturi ridicate, extraşi şi captaţi prin foraje. Aburul este apoi purificat şi introdus în turbine termice care asigură energia mecanică necesară generatoarelor electrice.

Principalele centrale geotermice existente în lume se află în Italia, SUA, Japonia, Noua Zeelandă, iar în ţara noastră, la Oradea. Există deasemenea 25 de localităţi care beneficiază de tehnologii de exploatare şi utilizare a apelor geotermale în scop energetic şi balneoterapeutic cum sunt: Călimăneşti, Cighid, Olăneşti, Căciulata.

miercuri, 20 septembrie 2017

SURSE DE ENERGIE

2 SURSE DE ENERGIE
Sursele de energie de care dispune în prezent omenirea pot fi clasificate după mai multe criterii. Astfel, sursele de energie pot fi:
•   naturale, numite şi surse de energie primară;
•   artificiale, numite şi surse secundare de energie. După durata de exploatare şi posibilităţile de refacere, sursele naturale pot fi:
•   epuizabile;
•   inepuizabile.
Din categoria surselor epuizabile fac parte combustibilii fosili (cărbuni, ţiţei, gaze) şi cei nucleari (uraniu, thoriu, plutoniu). Din categoria surselor inepuizabile fac parte formele de energie bazate pe anumite fenomene naturale: energia hidraulică, solară (figura 1), geotermica, eoliană, energia mareelor şi valurilor, energia produsă de biomasă, precum şi energia termonucleară de fuziune.
Sursele epuizabile la rândul lor sunt neregenerabile şi regenerabile.
Sursele naturale epuizabile se refac în perioade geologice îndelungate, ce nu pot fi luate în considerare din punct de vedere practic. Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că atât ţiţeiul cât şi gazul metan constituie surse de materii prime extrem de valoroase şi uneori de neînlocuit pentru industria chimică. Prin urmare, ar trebui, pe cât posibil, să se evite utilizarea lor drept combustibili, mai ales în termocentrale, unde pot fi utilizaţi cărbuni inferiori (cu dezavantajul că prin ardere degajă o cantitate mică de căldură, dar o cantitate mare de gaze poluante).
Sursele inepuizabile se regenerează continuu sub influenţa energiei primite de la soare şi nu sunt poluante.
După disponibilitatea tehnologiilor de valorificare, sursele de energie pot fi:
•  convenţionale - cele pentru care dispunem, la ora actuală, de tehnologii de valorificare eficiente şi economic avantajoase. Sursele de energie convenţională sunt: combustibilii fosili (cărbuni, ţiţei, gaze naturale), combustibili nucleari, energia hidraulică;
•  neconvenţionale   - cele pentru care tehnologiile de valorificare sunt în stadiul experimental sau pentru care costurile de producere a energiei utile sunt mari. Includem în această categorie energia solară, eoliană, geotermica, a valurilor (figura 2), fuziunea nucleară.
Surse de energie primară
In categoria surselor primare intră toate formele de energie care pot fi preluate şi valorificate în mod direct: chimică, nucleară, luminoasă, energia apelor şi a vântului.

1.  Energia înmagazinată în combustibili fosili (sub formă de energie chimică)
Această energie se pune în libertate prin reacţii chimice de oxidare care au loc cu degajare de căldură (energie termică). In combustibili este înmagazinată o cantitate de energie chimică, energie prezentă în legăturile existente în interiorul moleculelor. Când aceste legături se rup la combustie, o parte din energie se transformă în căldură iar alta în lumină. Din punct de vedere al stării de agregare, combustibilii pot fi:
• solizi -» naturali: lemn (figura 3), cărbuni fosili (turbă, lignit, antracit);
-» artificiali: cărbune de lemn.
•  lichizi: petrol;
•  gazoşi: gaze naturale.
Valoarea economică a unui combustibil depinde de cantitatea de căldură dezvoltată în timpul combustiei (putere calorică - tabel 1).
Cărbunii (figura 4) constituie o sursă importantă de energie deoarece se găsesc în cantităţi foarte mari, iar zăcămintele de cărbuni sunt răspândite relativ uniform în subsolul întregii planete. Ca dezavantaje ale utilizării cărbunilor amintim: instalaţiile de ardere şi de evacuare a cenuşii sunt complicate; sulful conţinut de cărbune constituie un element puternic poluant.
Petrolul este cea mai importantă sursă energetică mondială datorită puterii calorice foarte mari a acestuia. Spre deosebire de cărbune, ţiţeiul poate fi tratat prin desulfurare înainte de ardere.
Dezavantaje: zăcămintele de petrol sunt plasate doar în câteva zone ale globului, iar rezervele sunt mult mai mici decât cele de cărbune.
Gazele naturale sunt avantajoase sub aspectul simplităţii instalaţiilor de ardere şi al puterii calorice, dar sunt mai dificil de transportat şi depozitat, iar rezervele sunt limitate.
Gazul metan este o resursă energetică optimă, mai curată, nu dă reziduuri la combustie şi nu prezintă impurităţi.
Gazul lichid (GPL), format din hidrocarburi gazoase, este utilizat drept combustibil în zonele unde nu există reţea de distribuţie cu gaz metan.
2.   Energia nucleară conţinută în combustibilii nucleari poate fi transformată în energie termică prin reacţii de fisiune sau de fuziune. Energia termică nu poate fi utilizată în
mod direct, ci doar după transformarea ei în energie electrică.
Marea speranţă pentru viitor o constituie energia eliberată prin fuziunea unor nuclee uşoare (hidrogen, deuteriu, tritiu) practic inepuizabile pe Pământ, când se degajă o cantitate uriaşă de energie. Fuziunea nucleară este responsabilă pentru producerea căldurii degajate de Soare.
3. Energia solară se referă la transferul energiei luminoase radiată de Soare. Aceasta poate fi folosită pentru a genera energie electrică (panouri fotovoltaice) sau pentru încălzirea interiorului unei clădiri (panouri solare).
Totodată, încălzind în mod diferit straturile atmosferice, energia solară determină indirect deplasarea acestora, deci, implict, formarea curenţilor de aer şi a vântului. Fenomenele de evaporare a apelor de suprafaţă, formarea norilor şi a precipitaţiilor au la bază, de asemenea energia solară. Şi tot ei îi este datorat procesul de fotosinteză la plante şi eliminarea în mediu a oxigenului, atât de necesar vieţii pe Pământ.
4.  Energia geotermică reprezintă energia termică a unor ape subterane (ape termale - figura 5). In Islanda, 40% din locuinţe precum şi numeroase sere se încălzesc folosind energia geotermică. La noi în ţară se fac încercări de utilizare a energiei geotermice la Oradea. Distribuţia geografică neuniformă a acestei surse o fac importantă numai pe plan local.
5.  Energia eoliană este cea mai veche formă de energie utilizată prin transformarea ei în energie mecanică (exemplu: transportul pe apă). Totodată energia curenţilor de aer este transformată cu ajutorul unei turbine eoliene în energie electrică (figura 6). Este limitată la zonele unde există curenţi de aer constanţi, dar poate avea o contribuţie la rezolvarea problemei energetice pe plan local, de exemplu alimentarea cu energie electrică în zonele greu accesibile.
6.  Energia hidraulică este datorată curgerii unor fluide (apă). In practică, este energia produsă în hidrocentrale cu ajutorul mişcării apei, datorită diferenţei de nivel între locul de acumulare şi centrală.
7.   Energia mareo-motrică este datorată fluxului şi refluxului marin şi se poate utiliza în zonele unde diferenţa de nivel a apei între flux şi reflux este de cel puţin 10 m. Se utilizează in Canada, Anglia, SUA. In Franţa a fost contruită prima centrală de acest fel, în estuarul râului Rance, aceasta producând anual 544 GWh. Este datorată forţelor gravitaţionale exercitate de Soare şi Lună, precum şi ca urmare a rotaţiei terestre.
8.   Resurse alternative. In condiţiile actuale ale manifestării crizei de energie şi materii prime de tip hidrocarburi, un rol deosebit revine resurselor alternative şi anume: hidrogenul, biomasa şi metanolul.
Hidrogenul se obţine în prezent în cea mai mare parte din hidrocarburi. In momentul în care se va putea obţine în mod economic din apă, gradul de asigurare ar fi practic nelimitat, deoarece prin arderea lui rezultă din nou apă. Hidrogenul poate fi utilizat drept combustibil pentru obţinerea energiei electrice, carburant nepoluant pentru motoare şi materie primă petrochimică. Alte avantaje ale utilizării lui constau în faptul că poate fi stocat şi transportat uşor.
Pentru viitor, se consideră că vor deveni rentabile procesele de electroliză a apei. energia electrică provenind din surse mareo-motrice, eoliene sau solare.
Biomasa prezintă interes în ţările cu climă tropicală şi subtropicală unde regenerarea materiei prime (plantele) are loc în mod spontan sau există suprafeţe mari de teren neutilizabile pe care se pot cultiva - de exemplu trestie de zahăr. Extinderea necontrolată a exploatării resurselor vegetale provoacă însă grave probleme ecologice.
Materia organică creată prin fotosinteză se poate valorifica, dat fiind energia chimică înmagazinată în aceasta. Astfel, se utilizează în scop energetic deşeurile activităţilor agricole, zootehnice, forestiere.
In prezent, există ţări ca Brazilia, unde biomasa este valorificată prin procese fermentative, iar alcoolul etilic obţinut se utilizează în amestec cu benzina drept combustibil.
Deşeurile celulozice (frunze, paie - figura 7) împreună cu reziduurile din activitatea zootehnică produc biogaz - un gaz combustibil cu putere calorică foarte mare, ce conţine aproximativ 60%-70% metan.
Deşeurile urbane - figura 8 pot fi utilizate prin ardere la producerea energiei electrice. Elveţia incinerează 40% din deşeurile solide urbane, Germania 40%, Franţa 35%.
Metanolul se obţine în prezent în cea mai mare parte din metan şi poate constitui un substituent parţial sau total al benzinei în motoarele cu ardere internă. Chiar dacă randamentele sunt mai scăzute, trebuie să ţinem seama de faptul că este un combustibil nepoluant. Pentru viitor se preconizează obţinerea de mari cantităţi de metanol din cărbuni şi biomasă.

Surse de energie secundară
In această categorie sunt încadrate acele forme de energie care rezultă din sursele primare: termică, electrică, mecanică, luminoasă. Sursele secundare (căldura mărilor, energia electrică a fulgerelor - figura 9) se întâlnesc şi ele în natură, la fel ca şi cele primare. Ele, se consideră secundare atunci când se obţin din cele primare.
Energia electrică este o formă secundară deoarece se obţine prin transformarea altor forme de energie cum sunt: chimică, solară, hidraulică, nucleară.

Energia termică se obţine prin conversia energiei chimice, mecanice, electrice, nucleare, solare.
Energia mecanică se obţine din energia electrică, chimică, termică, nucleară.
Energia luminoasă se obţine din energie electrică, termică, chimică, nucleară.
Reţineţi
Sursele de energie pot fi clasificate în surse primare (epuizabile şi inepuizabile) şi surse secundare, obţinute din cele primare. Se poate considera că pe Pământ există două surse primordiale de energie: fuziunea nucleară (energia solară) şi gravitaţia universală.
Deoarece este o formă de energie uşor de transformat (cu randamente bune) în alte forme de energie, energia electrică a devenit forma de energie cea mai utilizată în economia contemporană.

SURSE ENERGETICE SPECIFICE ZONEI
Ţara noastră dispune de resurse energetice primare (cărbuni, petrol, gaze naturale, şisturi bituminoase), care datorită intensei şi îndelungatei exploatări, nu constituie rezerve însemnate. Cărbunii ocupă primul loc ca rezerve şi producţie.  Geografia actuală a industriei cărbunelui evidenţiază exploatările carbonifere pentru: huilă (Depresiunea Petroşani, Munţii Banatului), cărbune brun (Bazinele Ţebea, Mesteacăn, Almaşului), lignit (Bazinele Rovinari, Motru, Horezu). Zăcămintele şi exploatările de petrol sunt concentrate în sudul ţării, între Carpaţi şi Dunăre - Marea Neagră. Intâlnim zăcăminte în exploatare în Subcarpaţii Moldovei, Câmpia de Vest şi Platforma continentală a Mării Negre. Gazele naturale au fost exploatate în ţara noastră abia la începui colului al XX-lea, mult mai târziu decât în cazul cărbunilor şi al petrolului. Gazele naturale se găsesc sub formă de gaz metan (numai în Podişul Transilvaniei) şi sub formă de gaze de sondă exploatate odată cu petrolul. Uraniul se găseşte în Munţii Apuseni (zona oraşului Ştei), Munţii Banatului şi Munţii Orăştiei.
Energia solară poate fi utilizată intens în Dobrogea, Câmpia Română, Câmpia de Vest, Banat unde durata de strălucire a soarelui este mare (2400 de ore anual). Zone cu flux energetic solar important sunt şi podişurile Transilvaniei şi Moldovei. Sursele geotermale din vestul ţării au fost valorificate pe aliniamentul staţiunilor Băile Felix - Geoagiu Băi - Tinca - Buziaş. Energia eoliană, valorificată izolat până în prezent, are un potenţial ridicat în zonele montane înalte şi în sudul tării.
Dispunerea surselor de energie regenerabilă pe teritoriul României este redată în figura 10.
I. 

Fig. 10Dispunerea surselor de energie regenerabilă
Delta Dunării: energie solară;
II.    Dobrogea: energie solară şi eoliană;
III.  Moldova: energie eoliană, micro-hidro, biomasă;
IV.      Carpaţii: biomasă, micro-hidro;
V.    Platoul Transilvaniei: micro-hidro;
VI.   Câmpia de Vest: energie geotermică;
VII.   Subcarpaţii: biomasă, micro-hidro;

VIII.                                                                              Câmpia de sud: biomasă, energie geotermică, energie solară